Cateva dintre semnificatiile actului de la 24 ianuarie 1859

# Vointa politica autohtona a "escaladat" reglementarile trasate de Marile Puteri in cadrul Conventiei de la Paris (1858) * Momentul celebrat a constituit un punct de inflexiune in relatiile dintre inca necreatul stat roman si Imperiul Otoman, respectiv puterile garante

Data de 24 ianuarie 1859, alaturi de 10 mai 1866, 10 mai 1877 si de 1 decembrie 1918 reprezinta reperele temporale definitorii pe care se sprijina constiinta nationala.Esecul evenimentelor revolutionare de la 1848 nu a presupus automat abandonarea ideii de desavarsire a unitatii Principatelor. Din exil, concentrata in marile centre de putere ale Europei (Paris, Londra, Viena, Constantinopol sau Trieste), elita intelectuala ce raspandise "primavara popoarelor" in spatiul autohton, era pregatita pentru un nou pariu - o ampla aventura diplomatica initiata tot in scopul unirii Principatelor. Curajosul ramasag s-a dovedit a fi, in cele din urma, castigator.Astfel, cu ocazia Congresului de Pace de la Paris (epilog al razboiului Crimeii), problema romaneasca, integrata in "chestiunea orientala", a devenit, pentru prima oara dupa mult timp, de actualitate pentru mai marii continentului. Conform prevederilor trasate, Poarta trebuia sa se ingrijeasca in Moldova, respectiv in Muntenia, de convocarea unor adunari ad-hoc, in cadrul carora romanii sa isi exprime vointa in ceea ce priveste unirea. Rezultatul pozitiv al votului inregistrat in ambele provincii istorice a constituit motivul unei alte conferinte a Marilor Puteri, desfasurata, de asemenea, in capitala Frantei. Aici a fost elaborata, practic, o noua formula constitutionala unica prin care era trasat viitorul Principatelor - Conventia de la Paris. Functionarea componentelor teritoriale ale uniunii statale partiale hotarate peste hotare, denumita generic "Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei", era asigurata de cateva organisme comune, dar de doi domni, doua guverne, doua adunari legislative... Printr-o inovatie extraordinara, inovatie care a determinat mai tarziu consacrarea sintagmei istoriografice "politica faptului implinit", adunarile elective din cele doua principate au optat la 5 si apoi la 24 ianuarie 1859 pentru acelasi domn - Alexandru Ioan Cuza. Luate prin surprindere, puterile suzerana si garante au fost nevoite sa recunoasca dubla alegere.Actul de nastere a Romaniei moderneAceasta este, pe scurt, succesiunea evenimentelor ce au configurat premisele existentei Statului Roman in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Semnificatiile secundare sunt multe, dar la fel de pline de substanta. Ca o curiozitate, spre exemplu, amintim faptul ca, in momentul in care caimacamul Nicolae Vogoride, sub presiunea Imperiului Otoman, a falsificat alegerile adunarii ad-hoc din Moldova, unul dintre cele mai inversunate proteste a venit din partea parcalabului de Galati de la acea vreme, viitorul domnitor Alexandru Ioan Cuza. Scandalul, depasind granitele tarii, a generat o suita de efecte diplomatice in lant si nu s-a finalizat decat prin reorganizarea scrutinului. De asemenea, dubla alegere din ianuarie 1859 a fost inainte de toate o dubla victorie a taberelor unioniste constituite la nivelul celor doua Adunari Elective in fata boierilor conservatori.Gruparile politice izvorate din antagonismul ideologic al vremii, liberalism-conservatorism, configurate in timpul lui Cuza-Voda au dat, cand a fost cazul, mana una cu cealalta si, sub formula intitulata generic "monstruoasa coalitie" l-au indepartat pe omul politic ce nu le mai era necesar, in februarie 1866. La scurt timp dupa aceea, disputa in plan politic si ideologic avea sa se reia si chiar sa-si mareasca intensitatea - era semnul ca jocul democratic in Romania incepea sa functioneze.