Ce i-a răspuns ministrul Igaş deputatei Mitrea cu privire la desfiinţarea posturilor de poliţie de la sat
Ce i-a răspuns ministrul Igaş deputatei Mitrea cu privire la desfiinţarea posturilor de poliţie de la satLa aproximativ trei săptămâni de la transmiterea interpelării, ministrul i-a răspuns deputatei că până la această dată nu s-a luat vreo decizie privind reorganizarea poliţiei în mediul rural. În schimb, ministrul susţine că la nivelul Inspectoratului General al Poliţiei Române a fost constituit un grup de lucru pentru elaborarea unui proiect de politică publică vizând îmbunătăţirea serviciului poliţienesc în mediul rural. Respectivul proiect urmează să fie supus dezbaterii publice şi, în funcţie de concluziile care se vor desprinde, se va lua decizia referitoare la modul în care se va face această reorganizare. Se pare că acest aspect referitor la reorganizarea poliţiei locale va fi dezbătut pe larg în cadrul proiectului. „Numai în urma acestor demersuri consider că vom putea răspunde în deplină cunoştinţă de cauză la orice întrebare pertinentă care va fi adresată instituţiei noastre", spune ministrul la finalul răspunsului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp