Ce răspuns dă Ministerul Mediului la adresa Primăriei Năvodari despre depozitul de deşeuri
Ce răspuns dă Ministerul Mediului la adresa Primăriei Năvodari despre depozitul de deşeuriPrimăria oraşului Năvodari, prin primarul Nicolae Matei, a solicitat în urmă cu puţin timp un punct de vedere de la Ministerul Mediului pe tema depozitului de la Năvodari. Răspunsul nu a întârziat să apară, acesta fiind semnat de secretarul de stat Marin Anton. „Potrivit legislaţiei în vigoare, respectiv art. 9 alin 1, din Ordinul ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 860/2002 pentru aprobarea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului şi de emitere a acordului de mediu, cu modificările ulterioare, la momentul solicitării acordului de mediu a fost ataşată fişa tehnică privind condiţiile de protecţie a mediului (anexă la certificatul de urbanism, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind autorizarea lucrărilor de construcţii). Documentaţia care a stat la baza emiterii acordului de mediu nr. 3/2008 a inclus şi certificatul de urbanism nr. 718/20.12.2007, emis de Primăria Năvodari ulterior Hotărârii Consiliului Local Năvodari nr. 37/2005 cu privire la interzicerea amplasării pe teritoriul oraşului Năvodari a unui depozit pentru depunerea deşeurilor industriale toxice". În comunicatul venit de la primărie se mai spune: „şi din acest răspuns venit de la Ministerul Mediului se vede că o hotărâre de consiliu a fost ignorată, fiind emis un certificate de urbanism fără a se tine cont de interzicerea depozitelor de deşeuri pe raza localităţii".
Răspunsul secretarului de stat precizează: „În conformitate cu prevederile Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire. (...) Din documentaţia transmisă de dumneavoastră, deducem nu numai că autorizaţia de construire nu a fost emisă, dar şi faptul că în 27.02.2009 Consiliul Local Năvodari a emis Hotărârea nr. 36 prin care se interzice amplasarea pe teritoriul oraşului Năvodari a deşeurilor de orice natură". În plus, în răspuns se mai specifică şi faptul că „potrivit prevederilor art. 49 alin. 2 din Ordinul ministrului Apelor şi Protecţiei Mediului, cu modificările ulterioare, acordul de mediu este valabil pe toată perioada punerii în aplicare a proiectului, dar îşi pierde valabilitatea dacă lucrările de investiţii pentru care a fost eliberat nu încep în maximum doi ani de la data emiterii. Având în vedere cele sus menţionate, considerăm că acordul de mediu şi-a pierdut valabilitatea, în situaţia în care autorizaţia de construire nu a fost emisă până în prezent, lucrările de investiţii neputând fi astfel demarate", se mai precizează în răspunsul secretarului de stat Marin Anton, transmis Primăriei Năvodari.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp