Chera, lucrat de sotia lui Puiu Hasotti
Chera, lucrat de sotia lui Puiu Hasotti
Directorul Muzeului
de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Constantin Chera, a fost împins
de la spate să-şi înainteze demisia.
El susţine că a fost
„lucrat" de către soţia senatorului PNL, Puiu Haşotti. Schimbarea oficială a
avut loc pe 7 aprilie, când directorul adjunct al instituţiei muzeale, Gabriel
Gheorghe Custurea, a preluat frâiele conducerii. Potrivit acestuia, la nivelul
muzeului ar fi avut loc doar o rocadă, iar din şef al muzeului, Constantin
Chera ar fi devenit adjunct. Contactat telefonic, directorul, despre care se
presupunea că şi-ar fi înaintat demisia de bunăvoie, a declarat că asupra sa
s-au făcut presiuni de ordin politic. Întrebat care au fost motivele ce l-au
determinat să renunţe la şefia Muzeului de Arheologie, Chera a răspuns sec: „În
urma unui telefon dat de domnul Haşotti lui Constantinescu (n.r. Nicuşor
Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa), am fost nevoit
să-mi dau demisia", a declarat acesta. El susţine că soţia fostului
vicepreşedinte al PNL ar fi intervenit pentru a-l înlătura de la şefia
instituţiei. Georgeta Haşotti este şefa Bibliotecii din cadrul Muzeului de
Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa. „Probabil, am călcat-o pe bătătură.
Este o lucrătură ieftină", a conchis Chera. De asemenea, el a spus că va refuza
postul de director adjunct, dar va rămâne în cadrul muzeului ca
cercetător.
„Este absurd (...)
Sunt fabulaţii"
În replică, liderul
grupului parlamentar PNL din Senat a spus că nu s-a implicat în vreun fel în
acest caz. „Este absurd. Eu nu vreau, nu pot şi nu trebuie să intervin asupra
deciziilor luate de Consiliul Judeţean Constanţa. Sunt fabulaţii. Sper ca
domnul Chera să nu cumva să sufere de mania persecuţiei".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Anna&Paukker 14 Apr, 2009 18:33 Sefa de cadre a muzeului ii umileste din nou pe adevaratii profesionisti. O oarecare care nu se gandeste la ce o poate astepta, dupa ce barbatelul ei nu va ma fi ce inca mai este. Treziti-o, dragilor, sa-si vada de handicapurile ei si ale celor din jurul ei...
- sforarul Hasotti 14 Apr, 2009 11:32 Deci legaturile dintre Puiu Hasotti si PSD se confirma. E valabil proberbul" cune se aseamana se aduna". Stia asa or fi toata familia?!!?? Sunt curios daca mai ramane Hasotti la sefia PNl, odata cu noile schimari care de intrevad in partid.