Cine este Valeriu Nistor, posibilul director general adjunct al Portului Constanţa
Cine este Valeriu Nistor, posibilul director general adjunct al Portului ConstanţaTot astăzi, potrivit unor surse, este foarte posibil să fie numit şi un director general adjunct al CNAPMC, în persoana lui Valeriu Nistor. Aşa cum am menţionat, acesta nu este cunoscut mediului portuar. Despre Nistor se spune că are experienţă în managementul privat. Absolvent de Politehnică, a lucrat, timp de zece ani, pentru Xerox, ca director general pentru România şi Austria, conform publicaţiei „Ziarul financiar".
Ulterior, el şi-a construit propria afacere, Soar Management, o firmă româno-austriacă (partenerul său este austriac).
Potrivit Hotnews, în vara acestui an, Valeriu Nistor a fost propus pentru funcţia de ambasador în Qatar. Propunerea Ministerului Afacerilor Externe a fost însă respinsă, comisiile de Politică Externă ale Parlamentului motivându-şi decizia prin faptul că Nistor „nu are pregătire diplomatică şi că expertiza lui în management privat nu îl pregăteşte pentru serviciul public".
Potrivit unor surse, Valeriu Nistor ar fi figurat, iniţial, alături de Lucian Băluţ, pe lista scurtă de propuneri a Pricewaterhouse pentru funcţia de director general al Portului. Ulterior, s-a ajuns la formula un director general şi un director general adjunct, formulă agreată de CA-ului CNAPMC.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp