Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:43 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine se foloseşte de antetul SPITVBL?

ro

21 Oct, 2010 00:00 1035 Marime text

Sindicatul Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică (SLSAP) Constanţa trimite comunicate de presă cu antetul Serviciului Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local (SPITVBL).

Prin urmare, vicepreşedintele SLSAP, care semnează acest text şi al cărui nume nu este lizibil, iar ştampila lipseşte, anunţă prin intermediul SPITVBL acţiuni de protest ale SLSAP Constanţa. Ieri, începând cu ora 12.00, SLSAP a declanşat seria acţiunilor de protest îndreptate împotriva măsurilor de austeritate iniţiate de Guvern. Sindicaliştii protestează faţă de diminuarea cu 25% a salariilor şi cer respectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă şi renunţarea la disponibilizări. Protestul se derulează în perioada 20 - 29 octombrie, iar activitatea salariaţilor, inclusiv programul cu publicul, se întrerupe zilnic între orele 12.00 - 14.00. Acţiunile se vor manifesta prin mitinguri şi marşuri de protest. Culmea este faptul că, nicăieri în comunicat nu se menţionează şi includerea salariaţilor SPITVBL în respectivele proteste. Pentru a oferi unele detalii informative şi explicative a fost contactată telefonic Virginia Uzun (fostă Ştefănică) însă aceasta nu a răspuns. Din acest motiv am contactat-o pe Ghiulendan Raşid, şef birou prevenire şi protecţie din cadrul SPITVBL şi care ne-a spus că respectivul comunicat îi aparţine „liderului nostru de sindicat“.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii