City manager sau administratorul general de primarie va fi mana dreapta a primarului
City manager sau administratorul general de primarie va fi mana dreapta a primarului
28 Jul, 2005 00:00
ZIUA de Constanta
13249
Marime text
In administratia locala va aparea o functie noua
# O noua functie ar putea fi infiintata in cadrul administratiilor, respectiv cea de administrator general de primarie, potrivit unei propuneri facute executivului de catre Institutul pentru Politici Publice
Functia de administrator general de primarie sau de "city manager" este de inspiratie americana si prevede predarea atributiilor primarului ales, mai ales sarcinile de natura administrativa, unei persoane calificate in administratie sau stiinte juridice. Acest concept este des uzitat in tarile membre ale Comunitatii Europene si peste ocean. Initiativa introducerii acestei functii si in administratia locala din Romania este propunerea Institutului de Politici Publice si face parte dintr-un demers mai larg al institutiei, privind identificarea unor solutii practice in ceea ce priveste reforma in administratia publica si are o serie de avantaje, dar si potentiale surse de tensiuni. Avand cunostinte de management, administratorul general de primarie va optimiza functionarea primariei, imbinand solutii alternative, pentru a realiza o balanta intre venituri si cheltuieli. De asemenea, acesta urmeaza sa preia de la primar o multitudine de sarcini de rutina, sa realizeze o buna colaborare, prin reducerea tensiunilor intre primar si consiliu.Reprezentantii IPP sunt de parere ca, prin aceasta functie, se pot ivi suprapuneri de atributii intre diferitele paliere ale administratiei locale (viceprimar, secretarul institutiei). Aceasta initiativa nu este agreata de primarii in functie din mai multe motive, cel mai important aspect fiind latura financiara.In cadrul dezbaterii pe baza implementarii acestei functii in Romania, specialistii din administratie au explicat ca city manager-ul este platit in strainatate cu un salariu de trei sau patru ori mai mare decat al primarului.Propunerea e facuta, iar conceptul este implementat, insa pana in aceasta faza a proiectului inca nu se stie de unde vor fi selectati acesti oameni, cum vor fi formati si cum vor fi integrati in administratiile locale.Liviu Radu, secretar de stat in Ministerul Administratiei si Internelor, a precizat ca aceasta functie este necesara, avand in vedere ca primarul si presedintele Consiliului Judetean au atributii executive excesive, ajungand in aceste functii fara o pregatire de specialitate. O alta cauza care determina implementarea acestei functii in Romania este faptul ca la nivel local se resimte o lipsa de continuitate din cauza schimbarilor la nivel politic, in anii electorali existand pauze nefavorabile reformei la nivel local. Infiintarea acestei functii o vor decide Consiliile Locale.City manager-ul va functiona, daca administratiile locale vor decide acest lucru, doar la nivelul municipiilor si oraselor, secretarul de primarie urmand sa ramana principalul sfatuitor in cazul primariilor de comune.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii