Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:41 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Colaborarea USL s-a rupt la Constanţa înainte de a începe PSD merge cu Neague la Bărăganu, PNL cu Barbu

ro

09 Apr, 2011 00:56 2932 Marime text
5_alegeri_baraganu.jpgPSD şi PNL merg pe liste separate la alegerile pentru Primăria Bărăganu. La câteva zile după ce Uniunea Social Creştină l-a anunţat drept candidat la primărie pe Titu Neagu, PNL şi-a înscris în cursa electorală propriul candidat: Valentin Barbu.

Reamintim că USL şi-a anunţat oficial candidatul pentru Primăria Bărăganu pe 25 martie. Interesant este faptul că Valentin Barbu şi-a înregistrat candidatura la Biroul Electoral de Circumscripţie Bărăganu pe 6 aprilie, în timp ce Neague - iniţial candidat al USL, în prezent candidat al PSD - şi-a depus-o o zi după. Cu alte cuvinte, candidatul PNL este determinat pentru această bătălie electorală.

Cupşa: „Protocolul nu ne obligă să avem candidat comun"

Liberalul Ovidiu Cupşa, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PNL Constanţa, ne-a declarat că decizia ca PNL să aibă candidat propriu a fost luată în urmă cu câteva zile, după ce s-a amânat înregistrarea protocolului USL la Tribunal. „Protocolul naţional al USL nu a fost înregistrat la Tribunal. În aceste condiţii, suntem obligaţi să mergem cu candidaţi separaţi. De altfel, protocolul nu ne obligă să avem candidaţi comuni cu excepţia alegerilor judeţene şi pentru municipiile reşedinţă de judeţ", ne-a declarat Ovidiu Cupşa. Dorind să înlăture orice urmă de tensiune între taberele PNL şi PSD, care nu şi-au oficializat încă relaţia la Tribunal, Cupşa a precizat că alegerile de la Bărăganu vor fi o competiţie colegială între doi membri USL. Liberalul a precizat că PNL îşi susţine în această confruntare candidatul şi că speră la un tur doi între candidaţii PNL şi PSD. Cu alte cuvinte, liberalii cred în şansele candidatului lor de a ajunge primar la Bărăganu. Cupşa a subliniat că în primul tur atât PSD, cât şi PNL îşi vor susţine candidatul, precizând că în turul doi, dacă va rămâne în cursă doar unul dintre cei doi, celălalt îl va sprijini. Liberalul a precizat despre colegul său Valentin Barbu că este unul dintre candidaţii bine plasaţi în sondaje.

Liberalul Barbu este fost pesedist

Se pare însă că liberalul Valentin Barbu s-a desprins din organizaţia locală PSD şi s-a îndreptat către PNL pe fondul unor neînţelegeri cu pesediştii din organizaţia Bărăganu, printre care, susţin surse de pe plan local, şi Titu Neague. În acest context, competiţia dintre cei doi este una reală, dincolo de prevederile încă neoficializate ale USL. Cu alte cuvinte, intrarea în turul doi a unuia singur dintre cei doi reprezentanţi ai viitorului USL poate aduce surprize pentru mai-marii Uniunii de la judeţ, având în vedere că, în cazul în care Neague şi Barbu nu se prea înţeleg, fiecare poate face campanie ascunsă contracandidatului USL. Liberalul Ovidiu Cupşa a infirmat categoric această ipoteză, garantând că cei doi se vor susţine reciproc: „Se susţin garantat. Dacă nu, demisionez din politică". Rămâne de văzut cum vor decurge lucrurile la Bărăganu şi, mai ales, cum va evolua fiecare candidat în campania care bate la uşă.

Cristinel s-a enervat

Pentru a afla şi opinia social-democraţilor despre participarea separată la această confruntare de alegeri a membrilor USL, l-am contactat telefonic şi pe secretarul executiv al organizaţiei judeţene a PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, care, auzind tema discuţiei a început să răcnească: „Dar ce, a interzis PSD-ul cuiva să candideze separat? Ce-mi spuneţi mie că PNL are candidat separat?!". „Nu ne afectează. E normal să-şi pună candidat", a adăugat social-democratul după ce şi-a mai revenit în fire.

„Dacă în turul doi vor fi candidaţii PSD şi PNL, ne vom pupa pe stradă"

Ulterior, ieri după amiază, după semnarea a şapte protocoale de colaborare a filialelor PSD, PNL şi PC din judeţ, Cristinel Dragomir (PSD) şi Ovidiu Cupşa (PNL) au vorbit şi aici despre colaborarea pe care cele două partide o vor avea la Bărăganu, unde au candidaţi separaţi pentru primărie. „PNL a anunţat iniţial că susţine candidatul USL-ului, dar pentru că s-a amânat înregistrarea alianţei la Tribunal nu este posibilă participare cu un candidat comun şi atunci suntem nevoiţi să venim fiecare cu câte un candidat separat. O să fie o competiţie colegială la Bărăganu. Pentru noi este avantajos că va ieşi cineva de la USL. Protocolul, nici după ce se încheie, nu interzice în totalitate participarea separat. Este vorba doar de participarea comună la municipiu şi la judeţ. Turul doi va fi unul formal. Va conta cine este cel mai bine văzut dintre cei doi candidaţi în cazul în care în turul doi vor fi candidaţi PNL şi PSD. Eu sunt adeptul participării pe listă comună peste tot", a spus Cupşa, vicepreşedintele PNL Constanţa.

Aceleaşi replici, trase la indigo, dar spuse în limbajul propriu le-a avut şi secretarul executiv al PSD, Cristinel Dragomir, care a reiterat aceleaşi lucruri pe care le-a spus şi Cupşa: „Vom semna înainte de campania electorală un pact de neagresiune şi un punct doi în care se va vorbi despre susţinerea necondiţionată a candidatului cu cel mai mare scor după primul tur al alegerilor. Dacă în turul doi vor fi candidaţii PSD şi PNL, asta ar fi extraordinar pentru noi, ne vom pupa pe stradă. Ne susţinem fiecare candidatul", a conchis Dragomir.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un constantean 09 Apr, 2011 11:56 Astia au colaborat in Constanta numai pe la spate fara stirea electoratului.Vreau sa-i vad pe liberali cum voteaza cu comunistii
  • m 09 Apr, 2011 11:13 urmarind cu atentie desfasurarea in programe tv din romania constat ca in spatele politicii murdare care se practica in pdl se afla batalia pe interese personale ale fiecarui membru pentru a influenta puterea de a atrage cit mai multe fonduri fie de la buget fie de la ue pentru ca apoi bine spalate sa ajunga in propriile lor buzunare si va mira faptul de unde au masini luxoase vile ca conacele boieresti in timp ce poporul roman flaminzeste simoare in mizerie neavind spitale pentru ca avem ministru ce reprezintainteresul maghiarilor,avem ministrul culturii care apara interesele minoritatilor nu pe cele ale acestui popor,avem vicepremier maghiar care apara interesele maghiarilor din transilvania romaniei si nu a maghiarilor in timp ce romanii din ungaria nu au macar un canal de televiziune in lb. romana [de] doar suntem in uniunea europeana in care pastorul reformat maghiar care acum este in parlamentul european care a ajutat lovitura de stat din 1989 din romania pentru a-si promova drepturile maghiarilor din romania si a distruge economia tarii si dizolvarea noastra ca stat independent suveran cu o constitutie bine pusa la punct ,intrucit in1989 cred ca eram singurul stat fara datorii si cu bani in cont in elvetia unde sunt toti cei vinovati de privatizari care au luat uzine laun pret de nimica dupa care au vindut utilajele la fier vechi recuperind banii iar apoi au vindut terenurile la niste preturi foarte mari si asa au avut mosteniri fabuloase de la nustiu cine am vazut doar arestari dar condamnari nu si sunt liberi pentru a continua jaful . avind parlament avind senat pe care sa spunem ca leam constituit in mod democratic de ce domnii de la actuala putere nu dezbat orice lege in senat si parlament si o elaboreaza pe ascuns pe la nu stiu ce vile asteptind-o pe elena udrea sa le dea instructiuni in umbra lui boc si a lui basescu pe ale cui domenii isi permite elena udrea sa faca tot felu de constructii pe ai cui bani si cine beneficiaza de constructiile respective in nici un caz statul roman si nu este trasa la raspundere de nimeni acum in ultima instanta vrea sa puna mina pe bucuresti pentru ca are investitii si fonduri mari rusine sa va fie mai aveti curajul sa apareti la televizor rizind in nas acestui popor pe care il terorizati prin invatata metoda de asumare a raspunderii si incalcari repetate a constitutiei ignorind puterea judiciara si statul de drept rusine sa va fie si daca mai aveti putina demnitate in voi demisionati numaidecit si lasati pe cei care vor sa faca ceva pentru aceasta natiune si sunt capabili nu ne mai inglodati in datorii pe care o sa le suporte multe generatii de acum in colo pentru a va spala prostiile voastre trezitiva la relitate si intonati cu adevarat;desteapta-te romane; asa cum ni la lasat stramosii nostriva multumesc.