Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:38 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comisia de fond funciar se reuneşte pentru clarificarea unui teren al Fruvimed Palaz - „De obicei lichidatorul nu vrea să dea hârtie că terenurile sunt libere"

ro

21 May, 2011 03:06 1517 Marime text
Ieri, în cadrul şedinţei de Fond Funciar, printre problemele care au suscitat discuţii a fost o cerere transmisă de Comisia Locală de Fond Funciar Peştera privitoare la validarea procesului verbal de delimitare a unei suprafeţe de 70 de ha este teren agricol şi 0,71 hectare de teren neagricol care trebuie preluat de la SC Fruvimed SA, societate care se află în lichidare.

Comisia locală din Peştera a validat procesul verbal de delimitare a suprafeţelor solicitate conform Legilor 18/1991, 1/2000, 247/2005, ce constituie anexa 30 Peştera ce cuprinde patru poziţii cu suprafaţă totală de 70,71 ha din care un teren agricol de 70 ha, din care 54,55 ha este păşune, iar 15,45 livadă, restul reprezentând teren neagricol.

Prefectul Claudiu Palaz a convocat în teren, săptămâna viitoare, membrii comisiei de fond funciar judeţene, dar şi lichidatorul judiciar care se ocupă de Fruvimed - cea care are această suprafaţă de teren¸ pentru a soluţiona problema. „În majoritatea cazurilor de acest gen când a fost nevoie de preluarea terenurilor de la Agenţia Domeniilor Statului, terenuri care se află în proprietatea societăţilor aflate în lichidare, lichidatorul nu vrea să dea hârtie că terenurile sunt libere, spune că are investiţii pe ele. Există de la Direcţia Agricolă autorizaţie dată acum doi ani de defrişare. Terenurile trebuie să ajungă la oameni. Dacă lichidatorul va refuza să fie prezent la inspecţia pe teren vom spune în procesul verbal respectiv că nu se supun", a spus Palaz. Acesta a solicitat reprezentantului ADS, George Măndilă, să facă solicitare la conducerea centrală pentru a afla care este procedura exactă care trebuie întocmită la momentul în care lichidatorul judiciar refuză să spună dacă pe teren există investiţii sau nu.

De remarcat că vicele CJC, Cristinel Dragomir, cel care la ultima şedinţă de Fond Funciar a provocat un scandal de zile mari pentru câteva titluri de proprietate care trebuiau date la Bărăganu, a lipsit de la întrunire.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii