Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:44 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comuna Costineşti reia licitaţia pentru investiţii de 2,5 milioane euro

ro

05 Feb, 2011 00:00 3231 Marime text
4_licitatie_Costinesti_Costinesti_sediu_primarie_01.jpgComuna Costineşti a reluat procedura de achiziţie pentru investiţiile din cadrul proiectului integrat în valoare totală de 2,5 milioane de euro, finanţate prin Măsura 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Deschiderea ofertelor pentru contractul privind "Proiectare, verificare şi execuţie modernizare drumuri zona de nord, asfaltare strada Mănăstirii, construire clădire pentru asistenţă după programul şcolar şi amenajare punct arheologic din comuna Costineşti" este programată să aibă loc pe 28 februarie, începând cu ora 12.00, la sediul primăriei comunei.

Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 9.525.183 lei fără TVA. Durata de finalizare a contractului este de 12 luni de la data atribuirii. Garanţia de participare la licitaţie este de 47.250 lei pentru întreprinderi mari, 23.625 lei pentru întreprinderi mici, iar cea de bună execuţie de 5% din valoarea contractului. Investiţia va fi finanţată, în cea mai mare parte, prin Măsura 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, dar şi de la bugetul de stat şi de la bugetul local al comunei Costineşti.

Ofertanţii trebuie să aibă o cifră medie de afaceri de cel puţin 19.000.000 de lei, IMM-urile beneficiind de o reducere de 50% din cifra de afaceri. În ceea ce priveşte proiectarea, participanţii la licitaţie trebuie să prezinte un contract de proiectare pentru construcţie de drumuri şi contracte de proiectare pentru construcţii de clădiri, ambele realizate în ultimii trei ani. În privinţa verificării de proiecte, firmele candidate trebuie să prezinte minim un astfel contract efectuat în ultimii trei ani. În privinţa părţii de execuţie, candidaţii trebuie să prezinte contracte de execuţie lucrări de drumuri şi contracte de execuţie de clădiri, ambele efectuate în ultimii cinci ani. Potrivit SEAP, contractul va fi atribuit prin licitaţie deschisă, iar criteriul va fi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, în ceea ce priveşte criteriile enunţate în caietul de sarcini, în invitaţia de a prezenta o ofertă sau de a participa la negociere sau în documentul descriptiv.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • tomass 07 Feb, 2011 19:47 Un primar de isprava bravo