Comunicat de presă - PMP - Ponta şi Tariceanu sunt inconştienţi atunci când vorbesc despre suspendarea Preşedintelui Traian Băsescu - 22.08.2014
Comunicat de presă - PMP - Ponta şi Tariceanu sunt inconştienţi atunci când vorbesc despre suspendarea Preşedintelui
22 Aug, 2014 18:03
ZIUA de Constanta
2217
Marime text
PMP constată, cu indignare, că Premierul României şi preşedintele Senatului fac declaraţii iresponsabilie în spaţiul public despre posibilitatea unei a treia suspendări a Preşedintelui Băsescu. Dincolo de stupizenia legală a acestui demers – având în vedere că mai sunt mai puţin de trei luni până la alegerile prezidenţiale –, se observă populismul electoral de care cei doi dau dovadă în condiţiile în care ţara se află într-o situaţie nu tocmai fericită. E o dovadă de prostie şi inconştienţă să declanşezi o criză politică internă într-un astfel de context politic, economic şi social.
1. România este în recesiune: din cauza incompetenţei Premierului Ponta, avem două trimestre consecutive de contracţie bugetară. Economia României este la pământ pentru că nivelul investiţiilor străine directe a scăzut cu 10%, absorbţia fondurilor europene cu 10,5%, iar Executivul a redus cu 33% investiţiile directe în
infrastructură. În plus, Guvernul PSD nu reuşeşte să aducă bani la buget – execuţia bugetară pe primele şase luni arată că ANAF a colectat cu peste 600 de milioane de euro mai puţin decât şi-a propus. Criza socială este şi ea foarte gravă din cauza faptului că numărul şomerilor a crescut cu 70.000 din 2012 şi până acum, iar nivelul de trai al populaţiei este prăbuşit de cea mai mare inflaţie din UE în ultimii doi ani.
2. Pericolul unui conflict armat pe scară mare la graniţa de est a României este foarte mare. Administraţia de la Kiev anunţă astăzi invazia directă a Rusiei pe teritoriul Ucrainei. Lucruile se agravează foarte tare pe plan internaţional. Din păcate, în acest timp, cei doi inconştienţi veseli, Ponta şi Tăriceanu, care habar nu au de politică externă, se apucă să arunce vorbe fără acoperire în stânga şi în dreapta.
3. Pe 4-5 septembrie urmează să aibă loc Summit-ul NATO de la Newport (Marea Britanie). A discuta despre suspendarea Preşedintelui în condiţiile în care la acest Summit se vor discuta probleme extrem de importante de politică externă şi de securitate internaţională, în contextul conflictului armat din Ucraina, dovedeşte faptul că Victor Ponta şi Traian Băsescu nu urmăresc nicio clipă interesul naţional. Preşedintele Traian Băsescu reprezintă singura voce autorizată care poate să reprezinte România şi să aibă un punct de vedere avizat privind aceste teme, şeful Senatului şi cel al Executivului fiind afoni când vine vorba de politica externă a ţării noastre. Simpla dezbatere publică a eventualităţii suspendării Preşedintelui, pentru a treia oară în timpul mandatelor sale, arată micimea celor doi politicieni, care au căzut pe panta populismelor electorale ieftine. În opinia Partidului Mişcarea Populară, având în vedere că atât Călin Popescu Tăriceanu, cât şi Victor Ponta ocupă funcţii foarte importante în stat, dar sunt mai degrabă preocupaţi de campania electorală în care sunt implicaţi, amândoi ar trebui să-şi prezinte demisia cât timp manifestă astfel de idei deviante. Imaginea României în lume nu trebuie sacrificată doar pentru că doi iresponsabili, care încearcă să smulgă un pumn de voturi, se apucă să trăncănească pe la colţuri în momente de înaltă efuziune emoţională pentru ei.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii