Conflictul dintre taximetristi si autoritatile locale s-a dezamorsat
Conflictul dintre taximetristi si autoritatile locale s-a dezamorsatLegea Taximetriei va stabili criterii unitare pentru intreaga tara
# Daca noul proiect de lege privind taximetria va fi aprobat, comisiile locale nu vor mai stabili singure numarul masinilor care pot efectua servicii pe raza unei localitati si nici preturile * Intre timp, cei 140 de taximetristi care au protestat trei luni in fata Primariei, reclamand acordarea licentelor pe "spranceana", au cazut la intelegere cu autoritatile locale * In urma acordului, incheiat in urma cu doua zile, 75 de taximetristi isi vor primi licentele de transport
Un proiect de lege privind taximetria va stabili criterii unitare pentru desfasurarea activitatii in toata tara, in asa fel incat consiliile locale nu vor mai putea stabili singure numarul de masini care pot efectua servicii pe raza unei localitati, dar nici preturile.Initiatorii proiectului au specificat ca exista o lege a taximetriei, insa este depasita, motiv pentru care se impune modificarea actului legislativ care reglementeaza activitatea mentionata.Principalele noutati pe care le aduce legea sunt legate de stabilirea numarului de masini care sa deserveasca un anumit oras raportat la numarul de locuitori, respectiv a costului unei calatorii in functie de pretul carburantului. Proiectul a starnit deja controverse, iar secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Ioan Andreica, considera ca legea nu va putea trece in forma initiala intrucat se incalca anumite reguli ale economiei de piata. Astfel, nu toate localitatile au acelasi nivel de dezvoltare.Cei 140 de taximetristi constanteni care au protestat aproximativ trei luni de zile in fata sediului administratiei publice locale nu au mai asteptat insa noul act normativ. Potrivit unui reprezentant al grupului de protestatari, taximetristii au ajuns la o intelegere cu primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, in urma cu doua zile. Potrivit acordului, 75 de taximetristi urmeaza sa primeasca licente de transport.Nemultumirile s-au nascut cu ocazia licitatiei organizate de Serviciul de autorizare in regim de taxi din cadrul municipalitatii, in octombrie 2005. La momentul respectiv, taximetristii independenti au reclamat ca autorizatiile au fost acordate pe spranceana, savarsindu-se abuzuri.Proiectul va fi supus dezbaterii, iar cei implicati, taximetristii si autoritatile locale, vor fi consultate.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp