Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:14 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Congres PSD Decebal Făgădău - „Nu-mi este frică să dau ochii cu oamenii!”

ro

22 Aug, 2020 14:46 3610 Marime text
  • Primarul Municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a salutat schimbarea statutului PSD și a criticat Guvernul Orban că ”a trimis facturile” pentru pandemia COVID-19 în teritoriu, lăsând gestionarea și decontarea crizei ”pe umerii aleșilor locali”.

Făgădău susține că a susținut că în perioada guvernărilor PSD România s-a schimbat mult în bine, iar acum liberalii își fac campanie pe realizările colegilor săi. ”De la Constanța începe securitatea mondială și Uniunea Europeană”, a încheiat primarul Constanței care a ținut să spună că PSD nu va lupta cu justiția, dar va milita mereu pentru principiile democratice.

”Cine trebuia să plece dintre noi a plecat, lucrurile s-au cernut (…) Vreau să vă mulțumesc pentru munca de zi cu zi, de jos în sus țara s-a schimbat mult și în bine. Știu cât de greu este să fii lângă oameni, în permanență lângă oameni, să construiești drumuri de la zero, școli, spitale și cu toate acestea să fii mereu lângă oameni. Pandemiei i s-a adăugat o catastrofă și mai mare: Guvernul PNL care a trimis facturile în teritoriu, toată greutatea a fost pe umerii aleșilor locali (…)

Unul dintre principalele motive pentru care sunt aici este că la începutul lunii februarie 2020 ne-am întâlnit cu toții la București cu al treilea președinte pe care îl avem din 2016. Trei președinți în 4 ani și o singură întâlnire? (…) Cei de dreapta își fac o imagine de super eroi a primarilor lor, noi cei de stânga, cei mulți, suntem baronei, primari penali, corupți. Eu nu sunt aici în calitate de baron, primar penal, corupt, eu sunt aici în calitate de membru mândru al PSD (…) Mă bucur să văd aici europarlamentari PSD, pentru că noi am trecut printr-o perioadă dificilă cu partenerii din Internaționala Socialistă (…) Statutul partidului nostru s-a schimbat și le mulțumesc celor care au votat îmbunătățirile acestuia (…) Băieții de dreapta au venit la Constanța și s-au așezat cu Cazinoul în spate și încercau să mimeze un discurs, mândrindu-se cu munca lui Daniel Suciu (ministrul PSD al Dezvoltării, în vremea căruia a fost obținută finanțarea pentru reabilitarea Cazinoului, n.red.) (…)

Cei din Guvernul Orban sunt alesi de “nimeni” sa ne conduca “nicaieri”. Nu-mi este frică să dau ochii cu oamenii indiferent cu ce cuvinte ne reproșează câteodată lucruri pe care poate nu le-am făcut, dar pe care trebuie să ni le asumăm, căci de aceea suntem membri PSD. Sunt un susținător al principiilor democratice. Noi nu ne luptăm cu Justiția, noi trebuie să milităm”, a spus Decebal Făgădău.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii