Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:34 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii judeţeni PDL la unison „Referendumul lui Nicuşor, o campanie electorală începută cu un an înainte"

ro

23 Jun, 2011 03:03 1713 Marime text
pozitie_pdl_Adrian_.jpgConsilierii judeţeni ai PDL nu s-au prezentat ieri la şedinţa extraordinară de Consiliu Judeţean pe motiv că solicitarea referendumului pentru a consulta populaţia cu privire la desfiinţarea judeţului Constanţa este nelegală şi, mai mult, se solicită consultarea populaţiei locale pe un subiect de interes naţional.

Anunţul consilierilor judeţeni ai PDL referitor la neparticiparea la şedinţa CJC a fost făcut cu două ore înainte ca şedinţa propriu-zisă să înceapă. „Şedinţa este complet inoportună în condiţiile în care acest singur punct aflat pe ordinea de zi nu este decât o campanie electorală mascată pe care Nicuşor Constantinescu o începe cu un an mai devreme", a spus Mihai Petre. La rândul său, Adrian Gheorghiţă, de profesie avocat, a venit cu explicaţii clare, citând din legea administraţiei publice locale la capitolul „Funcţionarea Consiliului Judeţean", privitoare la condiţiile în care se desfăşoară o astfel de şedinţă extraordinară. „La articolul 94 din Legea nr. 215/2001 se prevede că «CJ se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din numărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice». Nu ne aflăm în nicio situaţie de acest gen. Noi nu participăm ca să nu acoperim ilegalitatea. În plus, şi proiectul este nelegal, tema lui Nicuşor se referă la un proiect de interes naţional, nu local, degeaba încearcă să ne inducă faptul că este vorba despre un proiect care se referă la judeţul Constanţa. Este o campanie a USL. Întrebarea nu are nicio legătură cu realitatea", a spus Gheorghiţă.

La rândul său, Mihai Petre spune că în numele grupului PDL din CJC îl va sesiza pe prefect cu privire la această nelegalitate, din punctul lor de vedere, şi îi vor solicita să atace în contencios administrativ hotărârea care a fost adoptată ieri de consilierii PSD şi PNL din CJC. „Constantinescu vrea să cheltuiască 100.000 de euro pentru acest referendum. Noi, când am votat proiectul de buget pe 2011, nu am inclus şi această cheltuială. Mă întreb de unde vin aceşti bani?! Dacă mă gândesc bine, această sumă ar fi fost de ajuns pentru plata salariilor celor de la Teatrul Oleg Danovski care nu îşi primiseră anul trecut salariile, în total 14 miliarde de lei vechi", a mai spus Petre, adăugând că vor face tot ceea ce le va sta în putinţă pentru a împiedica desfăşurarea acestui referendum.

Prefectul Claudiu Palaz a precizat că până când hotărârea de CJC adoptată ieri nu va ajunge la el, nu se poate pronunţa în niciun fel, iar dacă va constata că s-a comis o ilegalitate o va ataca, aşa cum a mai făcut şi cu alte hotărâri de Consiliu Judeţean.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii