Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:59 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii locali „de indata" convocati la sedinta

ro

09 Jan, 2010 03:39 1596 Marime text

Consilierii locali din Mangalia au susţinut ieri o şedinţă „de îndată", în cadrul căreia au fost aprobate mai multe proiecte de hotărâre ce nu suportau amânare. Acestea au vizat aprobarea acoperirii definitive din fondul de rulment a deficitului bugetului propriu pe anul 2009, modificarea HCL prin care au fost stabilite taxele şi impozitele locale pe anul în curs şi modificarea şi completarea HCL nr. 76/20.06.2002, prin care se transmite în administrarea Sanatoriului Balnear o suprafaţă de teren de 300 de metri pătraţi, astfel încât instituţia să îşi poată duce la capăt un proiect cu fonduri europene de circa un million de euro, amânat circa un an de zile.

La şedinţa de ieri a participat şi deputatul Colegiului 5 Constanţa, Zanfir Iorguş, în calitate de invitat al Consiliului Local Mangalia. Acesta le-a prezentat consilierilor priorităţile pe care le are pentru anul în curs. Printre acestea se numără continuarea proiectelor cu finanţare europeană, unul dintre acestea fiind reabilitarea şi extinderea Căminului de Bătrâni şi celălalt „Callatis - Istorie la Malul Mării Negre - Măsuri de conservare, restaurare şi valorificare a patrimoniului istoric şi cultural al Municipiului Mangalia".

„O bună parte a acestor proiecte şi-au pierdut finanţarea datorită lipsei de interes a conducerii administraţiei publice locale. Deputatul Zanfir Iorguş doreşte ca aceste proiecte să fie redirecţionate către o finanţare guvernamentală. În acest sens, deputatul Zanfir Iorguş a primit asigurări din partea Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, că va beneficia de tot sprijinul şi toată disponibilitatea pentru proiectele din zona de sud a litoralului", afirmă consilierul Paul Foleanu.

„Greaua moştenire" - bugetul local, în situaţie dezastruoasă

Totodată, Foleanu mai spune că, în şedinţa de ieri, s-a stabilit ca prioritară pentru primărie întocmirea unui studiu de fezabilitate pe proiectele incluse în Masterplanul Municipiului Mangalia, întocmit în urmă cu câţiva ani. S-a luat decizia ca specialiştii primăriei să facă toate demersurile ca, până pe data de 30 ianuarie 2010, proiectul ce vizează Muzeul Mangalia să fie depus pentru finanţare, întrucât după această dată, respectivul proiect urmează să fie pierdut.

„O altă problemă abordată de consilieri în cadrul şedinţei a fost întocmirea bugetului local, în care vor trebui prevăzuţi bani nu numai pentru co-finanţările proiectelor europene şi guvernamentale, ci şi pentru... salariile angajaţilor. Bugetul local a fost lăsat de fostul primar Mihai Claudiu Tusac într-o situaţie dezastruoasă, aproape de faliment. Este probabil ca, în loc de data de 10 ianuarie, angajaţii să îşi poată primi drepturile salariale abia pe 15", conchide Paul Foleanu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • alba neagra 09 Jan, 2010 17:27 au votat in ilegalitate consilierii asocieri cu ADP