Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:05 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii locali din Mangalia au venituri cu multe „zerouri"

ro

04 Jun, 2010 03:25 4900 Marime text
cap_9.jpgConsilierii locali mangalioţi şi-au depus, la începutul acestui an, declaraţiile de avere şi de interese, care au fost postate şi pe site-ul oficial al primăriei. Cum în cursul anului trecut, documentele similare nu au fost postate pe acelaşi site, nimeni nu poate spune dacă aleşii locali şi-au îmbogăţit sau nu conturile sau parcurile auto.

În declaraţiile depuse, în marea majoritate, în lunile ianuarie-februarie 2010, consilierii nu au precizat bunurile achiziţionate pe firmele pe care le deţin, ceea ce explică şi faptul că, mulţi dintre aceştia, conduc maşini puternice, de zeci de mii de euro, ce nu figurează în declaraţiile de avere.

Ion Anghel, liderul PRM Mangalia, are un teren intravilan de 100 mp, un apartament şi un spaţiu comercial, conduce un autoturism de teren şi are venituri de 24.000 de lei anual de la cele două firme la care este asociat cu 50% din acţiuni.

Liderul PNL Mangalia, Sorin Andrei, un prosper om de afaceri dealtfel, nu se poate lăuda cu terenuri, intravilane sau extravilane. În schimb, acesta are trei apartamente, dobândite în perioada 2004-2006, un autoturism şi conturi şi depozite bancare de 50.000 de lei şi 10.000 de euro. Viorel Oleniuc, vicepreşedinte al filialei, nu deţine terenuri. Acesta are 50% din proprietatea a două apartamente, precum şi o concesiune, cea a cabinetului medical în care profesează. Veniturile pe 2009 ale lui Viorel Oleniuc au fost de 9.149 lei ca manager al Sanatoriului Balnear (pentru începutul anului), alături de un venit de 11.914 lei, obţinuţi ca medic. Un alt liberal, Sorin Cucoranu, deţine un apartament, o maşină Smart din 2003, dar şi datorii de 18.000 de euro. Veniturile consilierului local provin din societatea pe care o conduce din funcţia de director general: 4.876 lei pe an.

Democrat liberalii, datornici la bănci

Vicepreşedintele PDL Mangalia, consilierul local Paul Foleanu, nu deţine nici autoturisme, nici imobile în proprietate personală. Acesta are drept venituri indemnizaţia de 560 de lei/lunar de la Consiliul Local, o indemnizaţie de 5.235 lei din CA-ul unei societăţi comerciale, precum şi un salariu de 54.911 lei, obţinut din funcţia de director general al SC Neptun-Olimp. Colegiul său de partid, Ioan Griguţă, are un teren intravilan de 231 mp, dobândit în 2004, o casă de locuit ridicată în acelaşi an, dar şi datorii de 12.500 de euro, pe care va trebui să le achite până în 2014. Ca director general al SC Şantierul Naval 2 Mai, Griguţă câştigă 25.811 lei, alături de 371 lei în calitate de preşedinte al CA-ului la aceeaşi societate. Vasile Iorga, preşedinte al Daewoo Mangalia Heavy Industries şi vicepreşedinte al PDL Mangalia, deţine un teren intravilan de 3.600 mp la Galaţi, o casă în aceeaşi localitate şi un apartament la Mangalia. Acesta se „laudă" cu un Opel achiziţionat în 2003, depozite bancare de 9.300 euro şi 85.000 de lei, dar şi cu datorii de 25.000 de euro, scandente peste zece ani. Veniturile consilierului local provin din salariul de preşedinte al companiei DMHI, adică 205.605 lei anual.

Dănuţ Moldovan, consilier PDL, deţine un teren agricol de 3,5 hectare, dobândit prin donaţie şi un teren intravilan de 3.580 mp. Are un apartament din 1993, trei autoturisme şi datorii de 150.000 de lei, scadente anul viitor. Ca administrator de firmă, Moldovan a obţinut, anul trecut, 14.420 lei, ca şi consilier - 959 lei, ca membri CA la Şantierul Naval 2 Mai - 469 lei, iar ca membru al CA la SC Şantierul Naval Mangalia SA - 96 de lei.

La numai 30 de ani, un alt vicepreşedinte al PDL şi consilier local, Marian Crăciun, are 5.000 mp de teren agricol la Vama Veche, alături de câteva sute de metri pătraţi de teren intravilan în Mangalia. Acesta a mai bifat în declaraţia de avere trei case de locuit în Mangalia, două autoturisme străine, dar şi câteva zeci de mii de euro şi lei datorii, acumulate în urmă cu trei ani. Crăciun este acţionar şi administrator la două societăţi comerciale, la care deţine 99% şi, respectiv, 100% din acţiuni. Declaraţia de avere a unui alt democrat liberal, Ioan Negrea este, din păcate, ilizibilă pe site-ul primăriei.

Vasile Olan - liderul consilierilor la capitolul prosperitate

Liderul FD Mangalia, Constantin Filimon, şi consilier local din partea acestei formaţiuni, a moştenit şi a cumpărat mai multe terenuri - unul agricol şi trei intravilane. Acesta are o casă de locuit în Mangalia şi una în Negru-Vodă, un autoturism Opel Astra din 2006 şi venituri „conforme cu fişa fiscală", obţinute ca director tehnic la SC Servicii de Salubrizare SRL Constanţa. Veniturile obţinute în calitatea de director anul trecut nu sunt precizate în declaraţia de avere, în schimb Constantin Filimon mai are, anual, o pensie de 23.568 lei.

Colegul său de partid, Bogdan Filip, şi-a trecut în declaraţia de avere pentru anul trecut un teren agricol la 2 Mai, un apartament la Mangalia şi o treime din proprietatea unei case de vacanţă din satul Letea. Filip este singurul consilier local care se poate lăuda că este proprietarul unei şalupe. Acesta este acţionar, cu 3%, la SC Mangalia SA (procente estimate la 200.000 de lei), având şi un salariu de 30.000 de lei anual.

Liderul PC Constanţa, Ion Mincă, viceprimarul urbei de la malul mării, are o casă de locuit şi un apartament ce îi aparţine soţiei sale, Liliana Ghervasuc-Mincă, o Toyota de ultimă generaţie, bijuterii şi obiecte de artă de 20.000 de euro, precum şi datorii de 35.000 de euro. Colegul său de partid, Vasile Olan, este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din rândul consilierilor. Acesta deţine 200 de hectare de teren agricol, 0,7 hectare teren intravilan, două case de locuit şi patru apartamente (unul în Bucureşti şi trei la Braşov), bijuterii de 45.000 de euro, depozite bancare de 112.000 euro, precum şi împrumuturi în nume personal de 510.000 lei. Olan obţine, lunar, un salariu de 878 lei ca administrator de firmă, alături de 138.000 de lei anual din vânzarea produselor agricole.

Ion Petcu, cel mai bogat social democrat din Mangalia

Grupul PSD din cadrul Consiliului Local Mangalia pare cel mai prosper din punct de vedere al bunurilor deţinute şi declarate public. Bogdan Maganu deţine un teren agricol de 5.000 mp la Albeşti, circa 6.500 mp de teren intravilan şi împrumuturi acordate, în nume personal, în valoare de 85.800 de euro. Datoriile înregistrate de către consilierul PSD sunt de 160.000 de franci elveţieni, cu scandenţa în 2032. Surprinzător, drept unice venituri ale lui Bogdan Maganu sunt indemnizaţia de consilier local - 7.200 de lei/an, precum şi o arendă de 500 de lei anual.

Gheorghe Mazâlu, decanul de vârstă al Consiliului Local Mangalia, deţine un teren agricol de 80.000 mp la Babadag, un apartament şi un Cielo din 1996. Acesta a avut anul trecut venituri din activitatea de profesorat - 13.123 lei/an, din cea de consilier economic - 1.880 lei/an, pensia de 16.260 lei şi indemnizaţia de consilier de 568 lei/lună. Ion Petcu, unul dintre cei mai „vechi" membri ai PSD Mangalia, deţine patru terenuri intravilane, un apartament şi două case de locuit. Acesta are depozite bancare de 122.695 dolari, 99.819 euro şi 300.000 de lei şi acţiuni la societatea unde este administrator în valoare de 207.740 lei. Salariul acestuia la firma pe care o deţine este de 37.610 lei/an, iar veniturile consilierului mai sunt suplimentate de chirii - 7.383 lei şi din dividende - 476.000 lei. Daniel Slăvescu are diferite cote-părţi din proprietatea unor terenuri intravilane din Mangalia, două case de locuit şi un spaţiu comercial. Acesta mai deţine o Dacie şi un Tico din 1997, având şi datorii de 28.000 de euro şi venituri de 7.200 de lei ca administrator al unei firme.

Consilierul Mihai Voicu nu deţine terenuri. În schimb, acesta are trei apartamente (unul fiind în Pipera), două case de locuit, bijuterii de 10.000 de euro şi datorii de 74.000 de euro. La capitolul „venituri", alesul local a bifat o... „linie".

Tusac: câte un imobil în Bruxelles şi Galaţi, niciunul la Mangalia

În ceea ce îl priveşte pe întâiul om al urbei, Mihai Claudiu Tusac, acesta se pare că nu a mai reuşit să îşi reînnoiască declaraţia de avere din 16 iunie 2009. La vremea respectivă, edilul deţinea un spaţiu comercial la Olimp şi două apartamente. Niciunul la Mangalia însă: unul dintre imobile se află la Bruxelles, celălalt la Galaţi. Tusac scrie în declaraţia de avere că deţine, în conturile curente din România şi Belgia 25.000 de euro, iar în depozite 670.000 de euro.

Veniturile sale, în 2008, au provenit din indemnizaţia de primar - 20.830 lei (pentru cea de a doua jumătate a anului), 19.271 proveniţi de la o societate comercială, 15.600 de euro din închirierea apartamentului din Belgia şi 10.000 de lei proveniţi din închirierea Bufetului „Bicaz" din staţiunea Olimp. Primarul este asociat cu 50% la SC Stupina SRL; membru fondator al Fundaţiei Pro Litoral, membru asociat la FC Callatis şi preşedintele Asociaţiei de Turism Sudul Litoralului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cristi 04 Jun, 2010 08:48 va spun eu ca astea sunt averile doar care vor ei sa fie vazute de altii dar au mult mai mult ,si e normal ca pe acelea sa nu le afiseze! oricum din munca cinstita nu le a obtinut pt ca nu are cum! deci ce le pasa acestor indivizi de oamenii care cotizeaza la impozite care platesc taxele din oras si ei se falesc in averi! iar oamenii de rand beneficiaza de servicii precare! uitati va ce trotuare are mangalia, sunt distruse nu ai cum sa te plimbi nu poti pur si simplu si ce sa mai zic ca ele sunt in zone destul de aglomerate si chiar centrale