Consiliul Judetean, la Curtea de Arbitraj de la Paris
Consiliul Judetean, la Curtea de Arbitraj de la Paris
25 Aug, 2007 00:00
ZIUA de Constanta
911
Marime text
Ministerul Dezvoltarii a angajat o firma de avocatura, pentru reprezentarea institutiei la Curtea de Arbitraj de la Paris in procesele intentate Consiliului Judetean Constanta si unei firme private.
Ministerul Dezvoltarii incearca astfel sa recupereze peste patru milioane de euro, precizeaza Mediafax, de care CJC si societatea au beneficiat din partea Uniunii Europene. Comisia Europeana a cerut Romaniei sa restituie suma acordata in 2003, intrucat doua proiecte "Centru expozitional si de conferinte destinat intreprinderilor mici si mijlocii", respectiv "Parcul industrial" de la Braila nu au fost realizate, sustin surse ministeriale, citate de Mediafax. Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor a primit din partea Comisiei Europene doua note prin care s-a cerut restituirea sumelor avansate, pe considerentul ca proiectele nu au fost realizate la termen. Banii au fost rambursati CE de la bugetul de stat, iar institutia urmeaza sa restituie Ministerului Economiei si Finantelor si sumele aferente cofinantarii proiectului. Pentru a recupera prejudiciul, Ministerul Dezvoltarii a angajat, pana la sfarsitul anului, o firma specializata de avocati, cu un contract de aproximativ 250.000 euro. Reprezentantii ministerului sustin ca, pentru recuperarea prejudiciilor suferite, institutia are obligatia legala de a actiona in instanta persoanele vinovate, dar sustin ca acestea nu au fost inca identificate, fiind necesara o expertiza. Instanta competenta sa judece cauzele este Curtea de Arbitraj International de pe langa Camera de Comert si Industrie de la Paris, conform regulilor de adjudecare a contractelor, insa actiunea nu a fost formulata inca. Pentru constructia pavilionului expozitional, contract in valoare de 6,4 milioane de euro, Uniunea Europeana a acordat CJC in urma cu patru ani, peste un milion de euro, dar a intrerupt finantarea dupa ce Consiliul Judetean a decis suspendarea lucrarilor, pe motiv ca exista probleme la fundatie.Scris de: {autor}Cristina RACOARE{/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii