Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:21 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul Judetean vrea despagubiri pentru terenurile care vor fi renaturate

ro

20 Oct, 2007 00:00 955 Marime text

Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii (ARBDD) organizeaza, vineri dupa-amiaza, o dezbatere publica in vederea aprobarii raportului de mediu privind Master Planul pentru dezvoltarea durabila a Deltei, transmite corespondentul ROMPRES.

Dezbaterea va incepe la ora 16,00, la sediul ARBDD, la eveniment anuntandu-si participarea autoritati locale si nationale, precum si reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale. Conform declaratiei guvernatorului ARBDD, Paul Cononov, Master Planul pentru dezvoltarea durabila a Deltei prevede o serie de masuri privind reconstructia ecologica a unor arii naturale protejate. "Exista deja studii de fezabilitate, iar in curand vom incheia un protocol cu Consiliul Judetean pentru a putea efectua lucrarile de renaturare pe care le-am programat", a declarat Paul Cononov. Presedintele Consiliului Judetean Tulcea, Gheorghe Bunduc, a declarat ca institutia pe care o conduce asteapta despagubiri in urma realizarii acestor lucrari. "Noi dorim sa primim despagubiri din partea autoritatilor nationale si asteptam specialistii sa evalueze suprafetele care vor fi renaturate si sa stabileasca sumele pentru a acorda despagubiri inclusiv firmelor care au concesionat de la noi aceste arii", a declarat Gheorghe Bunduc. In opinia sa, renaturarea inseamna o revalorificare a terenurilor, astfel incat zonele reconstruite ecologic sa ramana ale Consiliului, iar pe baza acestora sa poata fi atrase venituri la bugetul institutiei publice. Potrivit informatiilor furnizate de secretarul Consiliului Judetean, Constantin Cabuz, conform legilor in vigoare, suprafetele de teren care vor fi renaturate vor intra in domeniul de interes public national. Mentionam ca primele lucrari de reconstructie ecologica au fost efectuate in Delta Dunarii in 1994 de Institutul National de Cercetate Delta Dunarii (INCDD), pentru prima lucrare de gen executata, respectiv reconectarea incintelor Babina si Cernovca la regimul hidrologic al Dunarii, cercetatorii tulceni primind premii din partea organismelor internationale de protectie a mediului. Pana in prezent, in Delta Dunarii au fost renaturate aproximativ 15.000 de hectare, aceasta fiind cea mai mare suprafata reconstruita ecologic din Europa. In urma cu doi ani, INCDD a realizat, la cererea ARBDD, Master Planul pentru dezvoltarea durabila a Deltei, acesta vizand atat masuri privind realizarea unor lucrari de renaturare, cat si masuri privind dezvoltarea economica a localitatilor izolate din aceasta zona a tarii.

Scris de: {autor}RMP{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii