Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:10 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantenii din judet vor plati taxa de intrare in Mamaia

ro

19 Feb, 2004 00:00 764 Marime text

Aceasta taxa va fi platita si in extrasezon

Dupa ce, in urma cu doi ani, consilierii locali municipali au decis ca intrarea in statiunea Mamaia de catre turisti sa se faca in schimbul unei sume de bani, acum aceasta decizie a luat amploare. Este vorba de faptul ca si constantenii cu domiciliul in judetul Constanta vor trebui sa achite aceasta taxa. Conform unei hotarari a Consiliului Local Municipal Constanta, a fost instituita obligativitatea achitarii taxei graduale pentru tranzitarea cu autovehiculul prin statiunea Mamaia si in afara sezonului estival. Chiar daca, in urma cu cateva saptamani, cativa consilieri au avut o tentativa de a convoca o sedinta extraordinara prin care voiau sa suspende taxa de protectie instituita agentilor economici si taxa de intrare in statiunea Mamaia, 23 de consilieri au decis, in cadrul ultimei sedinte, achitarea taxei de tranzitare pe caile rutiere din statiunea Mamaia de catre toti proprietarii de autoturisme, cu exceptia constantenilor cu domiciliul in municipiul Constanta. Primarul Radu Mazare este de parere ca noul act va elimina discriminarea care se crease intre locuitorii judetului Constanta si turistii care vizitau statiunea. "Este normal ca taxa de tranzit sa fie platita de toti detinatorii de autovehicule care tranziteaza statiunea. In plus, taxatorii de la bariere vor verifica de acum inainte taloanele de inmatriculare ale autoturismelor si cartile de identitate ale soferilor", a mai adaugat Radu Mazare. Conform celor declarate de Mazare, taxa cu pricina este fundamentata de necesitatea asigurarii si mentinerii in stare de functionare a arterelor rutiere existente in statiunea Mamaia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii