Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:19 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contestatia lui Banias a fost amanata

ro

15 Jun, 2010 04:13 1221 Marime text
mircea_banias_005.jpgChiar dacă liderul organizaţiei judeţene a PDL Constanţa, Mircea Banias, se aştepta ca ieri, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, să se ia în discuţie contestaţia referitoare la alegerile de la municipiu din 5 iunie, subiectul a fost amânat pentru şedinţa viitoare

În conţinutul documentului înaintat spre analiză celor de la centru, încă de la începutul săptămânii trecute, Banias a propus, pe lângă anularea alegerilor, şi excluderea din partid a celor doi colegi de-ai săi din Biroul Permanent Judeţean, Laurenţiu Mironescu şi Florian Constantin.

Chiar dacă pe ordinea de zi de ieri a şedinţei s-a mai aflat un subiect legat de excluderea unui parlamentar PDL care s-a revoltat împotriva deciziei PDL de respingere a moţiunii de cenzură, subiect ce ar fi fost favorabil tratării şi contestaţiei lui Banias, conducerea centrală a decis dezbaterea problemei abia în şedinţa de săptămâna viitoare. „La finalul şedinţei s-a ridicat Banias şi a spus că are şi el o problemă la Constanţa, dar preşedintele Emil Boc i-a spus că rămâne de discutat pentru săptămâna viitoare", a precizat deputatul de Constanţa Maria Stavrositu, prezentă şi ea la şedinţa BPN de ieri.

De asemenea, conducerea centrală a stabilit ieri că alegerile la judeţ, care nu s-au desfăşurat până acum, vor fi amânate temporar, pentru câteva luni. Practic, data anunţată a alegerilor de la judeţ, stabilită pentru 3 iulie, se suspendă.

Democrat-liberalii au motivat tergiversarea acestor alegeri de nevoia partidului de a se concentra în această perioadă exclusiv pe tematica guvernării şi a măsurilor care trebuie luate pentru combaterea crizei. S-a admis însă că alegerile care au avut loc până acum la nivelul filialelor municipale şi judeţene vor fi validate, deoarece s-au desfăşurat conform statutului PDL. Gheorghe Flutur, vicepreşedintele PDL, a mai adăugat şi faptul că alegerile locale care au avut loc deja nu se vor relua.

Practic, în acest context, exceptând contestaţia liderului judeţean constănţean al PDL de la malul mării, şi alegerile ţinute la municipiu sunt valide. Rămâne însă de văzut dacă săptămâna viitoare contestaţia va fi într-adevăr dezbătută în şedinţa BPN-ului.

Menţionăm că am încercat să-l contactăm şi pe liderul judeţean al PDL pentru a afla şi din declaraţiile sale ce s-a întâmplat la şedinţa BPN, dar acesta nu a răspuns la telefon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii