Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:34 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Corupția a ucis din nou! Protest USR vineri de la 18.00 la Constanța!

ro

29 Aug, 2023 15:43 1217 Marime text




Pentru că au trecut 8 ani de la tragedia Colectiv și nu s-a schimbat nimic, din contră.  Pentru că acest cancer al corupției s-a extins și mai mult, iar situația este scăpată de sub control.

Pentru azilele groazei, pentru tânăra lăsată să moară la Maternitatea din Botoșani, pentru tragedia de la 2 Mai, carnagiul din județul Alba și infernul de la Crevedia, USR Constanța anunță că vineri 1 septembrie de la ora 18.00, se vor aduna pe platoul din fața Prefecturii Constanța, „pentru a ne exprima indignarea, pentru a discuta împreună despre soluții, despre ce trebuie făcut, despre cum și în ce fel putem ajuta acolo unde este nevoie".
 
„Corupția a ucis din nou și, inevitabil, o va mai face. Nu e suficient să stăm și să privim de pe margine, să ne arătăm oripilați doar pe rețelele de socializare și să privim, cu lacrimi în ochi, carnagiile prezentate la televizor, gândindu-ne că în locul victimelor am putea fi noi, soții, soțiile, copiii sau părinții noștri.

Înainte de a fi „useriști“, suntem oameni normali, cu familii și aceleași probleme pe care le are fiecare persoană cu buletin de România. În realitate, cu toții suntem potențiale ținte ale teribiliștilor, ale beizadelelor drogate cu mașini puternice, ale incompetenței din Sănătate, ale fiilor și fiicelor de primari milionari în euro, ale interlopilor care plătesc să fie mai presus de Lege, ale nepăsarii și indiferenței politicienilor și șefilor din instituțiile ce ar fi trebuit să ne protejeze. Dată fiind situația actuală, șansele ca oricare dintre noi să fim una dintre victimele prezentate în programele de știri sunt foarte mari.

Ce vrem?

Ne-am propus să dăm un semnal de alarmă asupra faptului că toate aceste nenorociri au în comun CORUPȚIA ce în ultimii ani a fost alimentată și susținută de politicieni PSD și, mai nou, PNL. Fie că vorbim despre vânzarea sau consumul de droguri, despre sistemul de Sănătate, despre Poliție, despre Asistența Socială sau implicarea și competența administrațiilor publice, situația este scăpată de sub control. Trebuie făcut ceva și asta cât mai urgent, deoarece este clar că EI NU AU FĂCUT și NU VOR FACE NIMIC", se arată în comunicatul transmis de USR Constanța.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:


Prefectura Constanța ar putea fi obligată să organizeze referendum la Agigea! Decizia nu este definitivă

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii