Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:43 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cosmetizarea prin demisie a social-democratilor

ro

02 Jul, 2004 00:00 898 Marime text

Delegatia Permanenta a PSD, foc de paie

Conform deciziei forurilor superioare de partid, presedintii PSD Nicolae Matei, Sorin Bulancea si Mircea Pintilie ar trebui sa-si dea demisia * Numarul vicepresedintilor PSD se reduce de la 18 la 10 * Deputatul constantean al PSD, Bogdan Niculescu-Duvaz, este de parere ca judetul Constanta este suficient reprezentat in Delegatia Permanenta la nivel national

Liderii Partidului Social Democrat au evitat pana miercuri o evaluare a rezultatelor alegerilor, dorind ca aceasta analiza sa nu se faca "la cald, sub imperiul emotional", dupa cum afirmau surse din partid. Totusi, vicepresedinti ai social-democratilor au facut asemenea aprecieri "emotionale" sau au avut chiar "defulari", dupa cum le caracteriza liderul Adrian Nastase. La patru zile dupa turul doi al alegerilor locale, Nastase anunta ca, in perioada urmatoare, PSD pregateste o serie de schimbari pentru a-si creste sansele de a avea succes la alegerile generale, fara a preciza natura acestora. Comentand situatia politica dupa alegerile locale, liderii centrali ai partidului de guvernamant au recunoscut ca, desi social-democratii s-au asteptat la o scadere a popularitatii, rezultatele alegerilor locale s-au plasat sub estimarile initiale chiar si la nivelul judetului Constanta. Chiar si asa, cei de la centru l-au laudat printre randuri pe liderul judetean al PSD Constanta, care a castigat Primaria municipiului Constanta si a salvat cumva onoarea celor care nu au putut sa o faca nici dupa al doilea tur de scrutin. In aceasta perioada, presedintele executiv al PSD, Octav Cozmanca, a amenintat ca va demisiona din aceasta functie daca nu vor demisiona din functiile politice colegii sai care au inregistrat contraperformante la alegerile locale. S-au inregistrat demisii doar izolat in cateva localitati din tara. Un lider al organizatiei judetene a PSD Constanta spunea ca "electoratul s-a schimbat, Romania s-a schimbat, trebuie sa ne schimbam si noi". In acelasi context, se vorbeste ca sistemul de organizare centrala a partidului de guvernamant nu mai corespunde actualei faze de evolutie a scenei politice. Deputatul constantean al social-democratilor, Bogdan Niculescu-Duvaz, in calitatea sa de secretar in cadrul Delegatiei Permanente a social-democratilor, a declarat ca pana acum nu se poate spune ca a existat in PSD o centralizare politica excesiva, aratand ca fiecare a avut autonomie in stabilirea strategiei pentru alegerile locale si nu a avut constrangeri in actiune. Astfel, membrii Delegatiei Permanente a partidului, dupa ce au analizat off-record, timp de cateva ore, "barbateste si cu obiectivitate" oportunitatea proiectelor propuse in ultima perioada de diversi membri ai partidului, s-au reunit in cadrul oficial al acestui for si au incercat sa ajunga la o concluzie. Asa cum s-a discutat in aceasta perioada, miercuri s-a pomenit si despre posibilitatea efectuarii unor modificari in structura Delegatiei Permanente, a secretarilor executivi, a departamentelor partidului si a Consiliului National. Cei mai multi dintre liderii centrali ai partidului de guvernamant au spus ca nu cred in viabilitatea "numararii vicepresedintilor din partid" si sigur nu aceasta ar fi solutia politica in acest moment. Cu toate ca miercuri dupa-amiaza nu s-a luat nici o masura de sanctionare, potrivit unor surse din partidul de guvernamant, conducerea PSD si-ar putea modifica structura in perioada imediat urmatoare. Zilele viitoare, urmeaza sa fie redus numarul de vicepresedinti ai partidului si sa fie desfiintat postul de presedinte executiv. In prezent, PSD are 18 vicepresedinti, insa unul din posturi este deja liber dupa ce Acsinte Gaspar a fost numit judecator la Curtea Constitutionala. Postul de presedinte executiv ar putea fi desfiintat, mai ales ca acesta nu este prevazut in statutul partidului, iar Dan Matei Agathon ar putea fi inlocuit de Octav Cozmanca. Modificarile propuse in cadrul Delegatiei Permanente privind restructurarea conducerii PSD trebuie apoi aprobate de Biroul Executiv Central si Consiliul National, care ar urma sa aiba loc in cursul lunii august. Contactat telefonic, deputatul Bogdan Niculescu-Duvaz a precizat ca, pana ieri dupa-amiaza la ora 17.00, ar fi trebuit sa isi dea demisia presedintii organizatiilor de partid din marile orase si din municipiile unde cei desemnati pentru alegerile locale nu au dat rezultate. Conform acestui algoritm, Nicolae Matei, Sorin Bulancea si Mircea Pintilie ar fi trebuit sa isi prezinte pana acum demisia din functiile de conducere in partidul de guvernamant. Pe de alta parte, Duvaz a mai spus ca "celor care nu au facut pana acum acest gest li s-a mai dat termen ca pana pe data de 5 iulie sa se retraga in mod demn". Intrebat daca judetul Constanta are sanse sa fie reprezentat in cadrul forurilor superioare de partid in plus fata de cum este acum, Duvaz a subliniat ca "deocamdata, vicepresedintele Miron Mitrea, ca reprezentant zonal, si eu, in calitatea mea de secretar executiv intre ceilalti 14, credem ca este suficient, avand in vedere si rezultatele obtinute dupa 6 iunie".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii