Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:32 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristina Dumitrache (PSD) - „În an aniversar, ce facem cu monumentele istorice care se degradează?“

ro

13 Nov, 2018 00:00 2417 Marime text
Deputatul PSD de Constanţa Cristina Dumitrache a susţinut recent o declaraţie politică prin care a atras atenţia în legătură cu degradarea monumentelor istorice rămase în uitare, cu toate demersurile realizate pe lângă Ministerul Culturii şi Ministerul Turismului.
 
„În an aniversar, ce facem cu monumentele istorice care se degradează? Anul acesta s-au împlinit 123 de ani de când, în anul 1895, marele Rege Carol I a inaugurat Podul Saligny. Stimulând geniul românesc, prin proiectantul inginer Anghel Saligny, a fost realizat podul de legătură a Dobrogei cu restul ţării, un adevărat monument istoric, unul dintre principalele poduri metalice din lume şi cel mai lung din Europa la acea vreme.
 
La capătul podului dinspre Cernavodă, în memoria eroilor căzuţi în Războiul de Independenţă a fost ridicat un impresionant monument din bronz, reprezentând doi dorobanţi. Dorobanţii şi stemele au fost realizate de sculptorul francez Léon Pilet (1836-1916). Pilet a realizat mai întâi cinci modele diferite în miniatură, iar regele însuşi a ales modelul care a fost realizat pentru pod. Statuile au fost turnate în trei bucăţi la Lyon şi mai apoi îmbinate la faţa locului.
 
În prezent, în Anul Centenarului Marii Uniri, Podul Saligny se află în paragină şi acest lucru mă doare, pentru că o serie de monumente istorice, repere culturale ale neamului românesc, sunt lăsate în voia sorţii. În toate mandatele mele de până acum, am făcut o serie de demersuri la Ministerul Culturii şi la Ministerul Turismului, încercând să atrag atenţia asupra monumentelor istorice din regiunea Dobrogei, care par uitate şi cărora nu li se acordă suficientă atenţie, în condiţiile în care, în ultimii ani, România s-a zbătut să găsească formule de atragere a turiştilor străini şi să iasă din rândul ţărilor care ocupă una dintre ultimele poziţii în clasamentul Uniunii Europene referitor la numărul de turişti străini care le vizitează ţara.
 
Am propus includerea lor într-un circuit turistic dedicat vestigiilor istorice monumente de patrimoniu, Podul Anghel Saligny fiind o capodoperă arhitecturală şi tehnică ce poate fi comparată cu monumentala realizare a Turnului Eiffel din Paris. Însă, cu tristeţe, am constatat că pentru Podul de la Cernavodă nu există cale de acces. Şi atunci, mă întreb cum să promovăm monumentele, frumuseţile şi zonele naturale minunate pe care le avem?
 
Aşadar, când mai treceţi pe podul de cale ferată, funcţional din 1987, sau pe Autostrada A2 spre Constanta, nu vă rămâne decât să căutaţi cu privirea dorobanţii. Sunt încă acolo şi păzesc demn monumentul, pe care vă sfătuiesc să-l admiraţi cât mai există”, a precizat Dumitrache în declaraţia politică susţinută în Camera Deputaţilor.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Robert Margineanu 13 Nov, 2018 09:42 Nu conteaza decat libertatea lui Dragnea. Nu cred ca a fost cineva atent la acest subiect. Banii din taxe se duc pe salariile jandarmilor si pe inarmarea lor. Dorobantii nu il pot proteja pe Dragnea ...