Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:53 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cristina Dumitrache recomanda unitate romanilor din Italia

ro

27 Mar, 2009 02:16 2315 Marime text
Cristina_Dumitrache_01.jpgLa invitaţia Ambasadei României din Roma, deputatul PSD Cristina Dumitrache, împreună cu alţi colegi social-democraţi parlamentari, a efectuat o vizită în Italia. Scopul acestei deplasări a fost acela de a stabili canale de comunicare şi colaborare directe între oficialităţile italiene şi reprezentanţi ai Parlamentului României.

Timp de două zile (n.r. pe 23 şi 24 martie), delegaţia română  s-a aflat la Roma. Însoţiţi de un reprezentant al Ambasadei Române la Roma, deputatul PSD Cristina Dumitrache şi colegii săi au vizitat tabăra Via Candoni Napoli, una din cele şapte tabere de rromi autorizate. Ulterior, delegaţia română s-a deplasat la Primăria Roma, unde s-a întâlnit cu membrii Comisiei pentru probleme sociale, care se ocupă şi de subiectul integrării. Astfel, parlamentarii PSD au aflat că autorităţile italiene vor aloca 23 de milioane de euro pentru construirea a patru tabere noi care vor cuprinde case sociale, nu barăci, pentru a ridica standardele de viaţă ale celor ce vor locui aici. În cea de-a doua zi, delegaţia parlamentarilor PSD s-a întâlnit cu deputatul Desantă Versace, fratele renumitului şi regretatului creator de modă, cu grupurile de politicieni italieni ai PD şi PD-L, cu alţi 49 de parlamentari constituiţi într-un grup intitulat sugestiv „Prieteni pentru România", precum şi cu reprezentanţi ai diasporei din zonă.
Pe 25 martie, vizita de lucru a continuat la Milano, unde a avut loc o întrevedere cu oficiali, deputaţi şi senatori italieni şi reprezentanţi ai diasporei. Grupul tinerilor parlamentari PSD şi omologii lor italieni au convenit să aibă câte un reprezentant prin intermediul căruia să putem menţine legătura permanent, o comunicare eficientă putând preveni o serie de evenimente, permite rezolvarea eventualelor probleme ce pot surveni şi dezvoltarea relaţiilor bilaterale în diverse domenii. „Este absolut necesar ca românii din Italia să-şi găsească o voce comună, care să-i reprezinte. Existenţa mai multor structuri, asociaţii etc nu pot avea puterea şi eficienţa scontată acţionând disparat", a fost una dintre concluziile trase de deputatul Colegiului nr. 3, social-democrata Cristina Dumitrache, în urma acestei vizite.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • cornel m. 27 Mar, 2009 17:17 va rog sa ii verificati cv-ul marei parlamentare, se lauda cu studii in strainatate, care de fapt sunt niste amarate de cursuri nefinalizate. Are un cv la fel de cosmetizat ca si al Elenei Basescu. Nu ii mai faceti publicitate!!!
  • marius 27 Mar, 2009 12:42 cum a ajuns maimuta asta de nici 30 de ani mare parlamentara?(Cristna Dumitrache)...sa traiasca taticutu..ca are lovele,si ma lansat in lumea politica ...