Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:51 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu ajutorul Direcţiei de Asistenţă pentru Persoanele Vârstnice şi Nevoiaşe (?!) Mazăre l-a transformat pe Moş Crăciun în iepuraş

ro

28 Mar, 2012 02:52 2087 Marime text
cadouri_pachete_copii.jpgMai multe anunţuri publicate în presă anunţă că primarul municipiului Constanţa, Radu-Ştefan Mazăre, şi Consiliul Local Constanţa oferă cadouri copiilor de vârstă preşcolară şi şcolară cu ocazia Paştelui.

Potrivit anunţurilor, cadourile constau în jucării, fructe şi dulciuri şi vor fi distribuite în perioada 26 martie - 6 aprilie a.c. Am încercat să aflăm ce este cu pachetele şi de ce anul acesta se distribuie de Paşti. Însă, aşa cum ne-am obişnuit, greu afli ceva în Primăria Constanţa. Am apelat la purtătorul de cuvânt al instituţiei, Liviu Tramudana, care, în stilu-i caracteristic, s-a declarat foarte ocupat şi ne-a trimis către Mădălina Laciu. „Ea se ocupă de pachete", a mai zis Tramudana şi a închis telefonul.

cadouri_pachete_copii_2.jpgSite-ul Primăriei ne zice că Mădălina Laciu este directorul Direcţiei Asistenţă pentru Persoanele Vârstnice şi Nevoiaşe. Nimic mai mult. Nici adresa la care poată fi găsită structura Primăriei, niciun număr de telefon, ca în alte cazuri. Şi nu am înţeles foarte clar dacă micuţii preşcolari şi şcolari se încadrează la categoria persoane vârstnice sau la nevoiaşi de au ajuns pe mâna Mădălinei Laciu, aşa cum susţine Tramudana. În orice caz, se pare că este vorba despre pachetele de Crăciun, care au fost păstrate, din motive obiective, pentru Paşti. Aşa cum cotidianul nostru v-a mai informat, Primăria Constanţa a publicat la jumătatea lunii ianuarie anunţurile pentru licitaţiile electronice privind achiziţionarea produselor oferite copiilor de Crăciun. Astfel, runda întâi a achiziţiei de portocale a avut loc ieri, cu un preţ estimat de 68.400 de lei. În aceeaşi zi s-a desfăşurat şi runda întâi a licitaţiei electronice pentru dulciuri, cu o valoare estimată de 207.000 de lei, dar şi cea a procedurii pentru achiziţionarea de jucării, cu o valoare estimată de 208.260 de lei.

Edilul se plânsese în luna noiembrie a anului trecut că ANRMAP îngreunează procedura de licitaţie şi că lemnele pentru ajutoarele la încălzire, dar şi cadourile pentru copii vor veni mai târziu. Cu chiu, cu vai, Moş Crăciun s-a transformat în iepuraş.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii