Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:02 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu colegi de renume alături Din ce comisii fac parte parlamentarii constănţeni (galerie foto)

ro

22 Dec, 2012 00:00 3816 Marime text
02_comisii_permanente_-_parlamentul_romaniei.jpgÎn Monitorul Oficial al României, Partea I, 870 şi 872, au fost publicate hotărârile privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor. În aceste comisii se regăsesc, desigur, şi parlamentarii judeţului Constanţa aleşi în colegii uninominale, dar şi cei doi parlamentari constănţeni, aleşi însă la nivel naţional, Varol Amet, deputat UDTTMR, respectiv Iusein Ibram, deputat UDTR.

Comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor

Din Comisia pentru buget, finanţe şi bănci face parte deputatul Colegiului 1, Gheorghe Dragomir. Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa a făcut parte din această comisie şi în legislatura 2008-2012.

Al doilea deputat al Colegiului 1, Mihai Tararache (PP-DD), este membru al Comisiei pentru industrii şi servicii. Mihai Tararache se află la primul mandat parlamentar, iar colegii săi în această comisie sunt liberalul Mihai Lupu (Colegiul 2) şi social democratul Eduard Martin (Colegiul 6).

Remus Cernea (USL) şi Dănuţ Culeţu (ARD), ambii deputaţi ai Colegiului 9, sunt membri ai Comisiei pentru drepturile omului, culte şi probleme ale minorităţilor naţionale. Cernea, din partea grupului parlamentar PSD, fostul prefect al judeţului Constanţa din partea grupului parlamentar PDL. Dintre numele sonore care fac parte din aceeaşi comisie îl menţionăm pe liberalul Radu Stroe, viitorul ministru de Interne.

Deputaţi aflaţi la primul mandat parlamentar, social democratul Radu Babuş şi liberalul Victor Manea fac parte din Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. În aceeaşi comisie permanentă îi găsim şi pe social democratul Liviu Dragnea (ministrul Administraţiei şi Dezvoltării Regionale), Mircea Duşa (ministrul Apărării) şi Rovana Plumb (ministrul Mediului).

Deputatul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), Varol Amet, este membru al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, ca deputat al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale. Din această comisie fac parte şi Andrei Răzvan Condurăţeanu (PP-DD) şi Cristina Dumitrache (PSD), ambii deputaţi ai Colegiului 3, dar şi deputatul Colegiului 7, social democratul Mircea Titus Dobre.

În Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă îl găsim pe deputatul Colegiului 10, social democratul Mădălin Voicu. Parlamentarul PSD este coleg de comisie cu democrat liberalul Theodor Paleologu.

Iusein Ibram, deputatul Uniunii Democrate Turce din România (UDTR) este membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Din aceeaşi comisie face parte şi proaspătul liberal George Becali. Pe Iusein Ibram îl regăsim însă şi în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, alături de Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Social democrata Manuela Mitrea, deputatul Colegiului 8, este membru în Comisia pentru politică externă. Mitrea este colegă în această comisie cu Laszlo Borbely (UDMR).

Pe democrat liberalul Florin Gheorghe (Colegiul 10) îl găsim în Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi.

Comisiile permanente ale Senatului

În ceea ce îi priveşte pe senatori, democrat liberalul Christian Gigi Chiru (Colegiul 4) este membru al Comisiei economice, industrii şi servicii. Liderul Organizaţiei Judeţene a PDL Constanţa se află la primul mandat parlamentar. Din aceeaşi comisie face parte şi Şerban Mihăilescu (PSD). Colegul său de colegiu, conservatorul Mircea Banias, este acum membru în Comisia de privatizare şi administrarea activelor statului. În legislatura 2008-2012, Banias a făcut parte din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Senatorul Colegiului 2, social democratul Nicolae Moga, este membru al Comisiei pentru administraţie publică, organizarea teritoriului şi protecţia mediului. Ca şi Banias, Moga a făcut parte, în mandatul trecut, din Comisia pentru apărare.

Marian Vasiliev, de asemenea senator al Colegiului 2, este membru în două comisii permanente: Comisia pentru egalitatea de şanse şi Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă. În această din urmă comisie, Vasiliev (PP-DD) îl are coleg pe senatorul PSD Alexandru Mazăre (Colegiul 3).

Nu în ultimul rând, fostul ministru al Culturii, senatorul Colegiului 1, Puiu Haşotti, face parte din Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi.


Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii