Cu gândul la binele sportului Zgabercea a împrumutat echipa CS Volei 2004 Tomis (documente)
Cu gândul la binele sportului: Zgabercea a împrumutat echipa CS Volei 2004 Tomis (documente)De precizat că în declaraţia din octombrie 2010 Zgabercea declara că este doar referent, iar acum se pare că acesta a crescut în rang.
Anul 2010 pare să fi fost prosper pentru una dintre feţele cunoscute şi vechi ale Consiliului Judeţean Constanţa, din moment ce anul trecut a avut fonduri suficiente pentru a împrumuta echipa de volei a Constanţei cu două miliarde de lei şi să-şi achiziţioneze o casă spaţioasă, de 409 metri pătraţi, la Eforie Nord, împreună cu soţia sa, Daniela Elena. Asta, chiar dacă veniturile sale şi ale soţiei s-au înjumătăţit faţă de anul fiscal 2009.
Pe lângă cei 473.996 lei împrumutaţi anul trecut echipei CS Volei 2004 Tomis Constanţa, în noua declaraţie de avere datoria echipei faţă de Zgabercea a ajuns la 684.000 de lei. La capitolul „Plasamente, investiţii directe şi împrumuturi" şi-a păstrat acţiunile de 100 de lei la Anacomrom SRL şi pe cele de 50 de lei de la Vlasercris Company SRL. Aşa cum arătam într-o ediţie anterioară, Cristian Bogdan Zgabercea patronează, alături de soţii Cristian şi Daniela Lulache, firma Vlasercris Company SRL, în Anna Comrom SRL fiind partener doar cu Cristian Lulache, soţul fostei şefe a Fondului Proprietatea, care a uimit o ţară întreagă după ce s-a aflat că încasa, din acea calitate, un salariu lunar de 13.000 de euro. În această din urmă firmă, Zgabercea a rămas doar asociat şi nu mai îndeplineşte funcţia de administrator, această funcţie fiind ocupată printr-o decizie de către Bogdan Bunea.
Venituri la jumătate faţă de 2009
În ceea ce priveşte veniturile realizate în 2010, şi în buzunarul consilierului şefului CJC a cam bătut vântul, din moment ce venitul său realizat de la CJC a ajuns la 10.310 lei, comparativ cu 22.833 de lei cât realiza în 2009. Şi soţia sa a câştigat mai puţin de la Teatrul de Stat Constanţa - 14.709 lei, faţă de 16.373 lei, dar şi de la Universitatea „Ovidius", Facultatea de Artă - 9.761 lei, faţă de 11.731 de lei, cât a încasat în 2009.
În noua declaraţie de interese, Zgabercea apare ca fiind membru în Consiliul Director. Şi-a păstrat în continuare calitatea de membru fondator al Fundaţiei pentru Promovarea Sportului Constănţean, de membru asociat la CS Volei 2004 Tomis Constanţa şi de acţionar la Anacrom SRL şi la Vlasercris Company SRL. În plus faţă de acum câteva luni, Zgabercea apare ca membru fondator al Rugby Club Judeţean Farul Constanţa, unde este şi preşedinte executiv. Această titulatură nu apare în declaraţia din octombrie 2010, chiar dacă şi atunci declara scriptic că este preşedinte executiv al Rugby Club Judeţean Farul Constanţa.
Anul trecut, contactat telefonic, Zgabercea spunea că suma trecută drept împrumut este una reală şi că munceşte de 30 de ani şi a fost şi director de televiziune cu un salariu lunar de 10.000 de euro.
Contactat telefonic pentru a ne spune despre banii pe care i-a mai dat echipei de volei, Zgabercea ne-a reiterat ceea ce a spus anul trecut, că a fost 20 de ani director de televiziune şi că a muncit toată viaţa, aşadar are bani. Întrebat pentru ce a mai fost nevoie de cei peste 200.000 de lei daţi cu titlu de împrumut clubului, Cristian Zgabercea ne-a spus că „performanţa se plăteşte": „Fetele au câştigat cupa şi campionatul. Performanţa se plăteşte şi trebuie menţinută".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp