Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:34 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum au votat parlamentarii constănțeni PL-x nr. 620/2020 La conducerea Portului Constanța vor putea fi numite persoane cu pregătire juridică, inginerească sau economică (DOCUMENTE)

ro

02 Nov, 2023 17:00 1336 Marime text
  • Camera Deputaților a votat marți proiectul de lege care permite ca la șefia Portului Constanța să fie numite persoane din afara domeniului naval
  • Forma adoptată prevede că atât directorul portului, cât și membrii Consiliului de Administrație pot avea experiență în alte domenii, respectiv juridic, economic și inginerești, precum și minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experiență în funcții de conducere în administrația publică centrală sau locală
  • Au fost prezenți 249 de parlamentari, dintre care 145 au votat „pentru", 70 „împotrivă", 31 s-au „abținut" și 3 nu au votat
  • Potrivit votului electronic de pe site-ul Camerei Deputaților, parlamentarii constănțeni au avut abordări diferite față de proiectul legislativ




 
Camera Deputaților a votat marți proiectul de lege care permite ca la șefia Portului Constanța să fie numite persoane din afara domeniului naval.

Este vorba despre PL-x nr. 620/2020, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.160/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare, precum şi pentru completarea art.25 alin.(1) din Legea concurenţei nr.21/1996.

Forma adoptată prevede că atât directorul portului, cât și membrii Consiliului de Administrație pot avea experiență în alte domenii, respectiv juridic, economic și inginerești, precum și minimum 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități, persoane juridice, cu capital de stat sau privat, sau 5 ani de experiență în funcții de conducere în administrația publică centrală sau locală.

Actuala legislație prevedea că pot fi membri în conducerea portului doar persoane cu experiență în domeniul naval ori logistic iar în forma aprobată de Senat se specifica că cei care vor să conducă CNAPMC trebuie să aibă fie 5 ani de experiență în administrarea sau managementul unor entități din transport naval, logistic, operare portuară, administrarea infrastructurii de transport nava, fie 5 ani de experiență în funcții de conducere, reglementare sau control în domeniul naval.

Reamintim că forma inițiată de Guvern în 2020 a fost retrimis la Parlament de președintele Klaus Iohannis în toamna anului trecut.


Proiectul de lege are ca obiect de reglementare implementarea Regulamentului (UE) 2017/352 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 februarie 2017 de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare şi a normelor comune privind transparenţa financiară a porturilor, în contextul îndeplinirii de către România a obligaţiilor ce-i revin, derivate din calitatea sa de stat membru UE.
 
Cum au votat parlamentarii constănțeni?
 
 
Au fost prezenți 249 de parlamentari, dintre care 145 au votat „pentru", 70 „împotrivă", 31 s-au „abținut" și 3 nu au votat.


 

Potrivit votului electronic de pe site-ul Camerei Deputaților, parlamentarii constănțeni au perceput diferit acest proiect legislativ.
 
„Pentru" PL-x nr. 620/2020 au votat deputații: Mircea Banias (PNL), Lucian Lungoci (PSD), Cristina Dumitrache (PSD), Cristina Rizea (neafiliat). Marian Crușoveanu (PNL) s-a abținut iar deputații Bogdan Huțucă (PNL), Stelian Ion (USR), Dumitru Viorel Focșa (neafiliat) și Dănuț Aelenei (AUR) au votat „împotriva" proiectului de lege. Marius Horia Țuțuianu (PSD) nu a votat (n.r. absent).

 
 Deputatul Bogdan Huțucă a votat împotriva eliminării criteriilor de profesionalism și experiență




„M-am opus prin vot aprobării acestui proiect legislativ care ridică efectiv orice barieră profesională în calea celor care ar putea să ocupe o funcție de conducere în Portul Constanța.

Din acest moment, Portul Constanța poate fi condus la cel mai înalt nivel de un contabil de CAP, cu 5 ani experiență. Cu tot respectul pentru agricultori, nu cred că la o instituție din domeniul agricol le-ar conveni să fie conduși de un marinar.

Nu pot să fiu de acord cu eliminarea oricărui criteriu de profesionalism și experiență, dovedită, pentru conducerea Portului Constanța. Legea era bună, pentru că introducea o minimă experiență în domeniul naval, în logistică.

Nu degeaba legea a fost retrimisă de Președinte în Parlament. Este clar o ”relaxare” suspectă a condițiilor de eligibilitate pentru cei care conduc și decid pentru un obiectiv de importanță strategică.

Declarația deputatului PNL se referă la aprobarea în Camera Deputaților a unui proiect de lege, care elimină criteriile profesionale de eligibilitate pentru conducerea Portului Constanța. Înainte de această modificare, unul dintre criteriile obligatorii de eligibilitate presupunea experiența specifică în domeniul naval sau logistic.

Nici procedura de aprobare a legii nu mi se pare în regulă. Pe parcursul legislativ, cineva a atașat un amendament unei ordonanțe care nu avea ca obiect criteriile profesionale de eligibilitate pentru conducerea Portului”, a mai declarat pentru ZIUA de Constanța, președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă.
 
 
Proiectul va merge acum la promulgare la președintele Klaus Iohannis.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Vești bune pentru cei ce vor să se angajeze în Portul Constanța A fost votată legea care permite accesul la șefie pentru persoane din afara sectorului naval (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii