Dacian Cioloș. „Suspendarea preşedintelui nu e o soluţie”
Dacian Cioloș. „Suspendarea preşedintelui nu e o soluţie”- Dacian Cioloș a precizat că suspendarea președintelui Klaus Iohannis nu este o soluție.
„Din punctul nostru de vedere, suspendarea preşedintelui acum nu e o soluţie. Nu vedem ce aduce la rezolvarea crizei prin care România trece.
Noi, de la USR, insistăm în continuare şi cerem asumarea responsabilităţii PNL-ului.
Să spună foarte clar ce vor de la viaţa politică, care este abordarea lor, împreună cu preşedintele, pentru că e clar - îi punem în acelaşi coş, împreună, pentru că împreună şi-au asumat ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă", a declarat, astăzi, pentru Digi24.
Dacian Cioloș a pledat pentru refacerea coaliţiei în jurul unui guvern care să îşi asume reforme şi măsuri în vederea ieşirii de criză.
„Am văzut totală lipsă de deschidere în a discuta despre refacerea coaliţiei în aceste ultime zile. Domnul Ciucă a fost desemnat premier.
Noi ne aşteptam să caute cu adevărat o soluţie pentru o majoritate în Parlament.
Eu, unul, cu experienţa pe care o am în politică, mi-e foarte greu să înţeleg care a fost logica acestui premier, care ne spune că vrea o majoritate, dar nu vrea să construiască împreună cu partidele cărora le cere susţinerea şi votul în Parlament", a adăugat acesta.
El a mai adăugat că PNL că merge pe o variantă „înfundată" în ce priveşte rezolvarea crizei politice.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp