Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daruri de sărbători şi în comuna Crucea

ro

17 Dec, 2010 00:00 3083 Marime text
Crucea_primar_Gheorghe_Frigioi_04.jpgMoş Crăciun va poposi în comuna Crucea în acest sfârşit de săptămână. Copiii îl vor aştepta la căminul cultural, duminică, începând cu ora 14.00.

Primarul comunei Crucea, Gheorghe Frigioi, ne-a declarat că administraţia locală a pregătit 550 de cadouri pentru copiii din comună. Darurile vor consta în dulciuri, fructe, sucuri şi jucării. Cadourile vor fi dăruite celor mai mici locuitori ai comunei, duminică, în cadrul serbării de Crăciun, când va avea loc un frumos program cultural organizat în cinstea apropiatelor sărbători. "Vom primi colindători din Maramureş. Este vorba despre un ansamblu care se va afla pentru prima dată în comuna noastră. Vom fi alături de copii şi îl vom aştepta împreună pe Moş Crăciun", a afirmat primarul Gheorghe Frigioi. Din programul serbării de Crăciun va face parte şi un spectacol susţinut de Ansamblul "Trandafirul Dobrogean" din comuna Crucea. Miercuri, în comună, a avut loc o festivitate în cadrul căreia au fost premiaţi elevii cu cele mai bune rezultate la învăţătură obţinute anul trecut. "Premianţii care în anul şcolar trecut au obţinut premiul I au primit câte 10 milioane de lei vechi de la un sponsor", a afirmat edilul din Crucea.

Începând de duminică, primarul, consilierii locali şi angajaţii Primăriei Crucea vor distribui daruri şi bătrânilor nevoiaşi din comună. Aproximativ 700 de pachete cu alimente vor ajunge la vârstnicii din comună cu venituri mici. "Sunt daruri destul de consistente, în sensul că nu vor primi, de exemplu, doar câte o sticlă de ulei sau un pachet de zahăr, ci mai multe. Ca idee, un astfel de cadou nu poate fi dus de o singură persoană", a precizat primarul Frigioi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 03 May, 2011 15:05 Succes in tot ceace faceti pentru toti locuitorii comunei aveti o echipa jos palaria.
  • nechita daniela 08 Mar, 2011 10:54 suteti forte buni si va inplicati in problemele tuturor succes in continuare