Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:16 27 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De ce Constanţa nu a fost înscrisă în „Capitala Verde"?Făgădău - „Nu ştiam de acest concurs"

ro

18 Feb, 2011 01:03 1447 Marime text
oras_verde_Decebal_Fagadau_.jpgDoar zece oraşe din ţară s-au înscris anul trecut în prima ediţie a competiţiei „Capitala Verde a României", concurs în urma căruia au fost premiate cele mai implicate oraşe în proiecte privind protecţia mediului.

Aşa cum poate era de aşteptat, şefii de la Constanţa nu s-au preocupat să înscrie oraşul de la malul mării în acest concurs. Potrivit regulamentului, oraşul poate fi înscris în competiţie de către primar sau de o persoană delegată de primar.

Timişoara, Cluj, Brăila, Sectorul 2 (Bucureşti), Slobozia, Alexandria, Braşov, Deva, Sfântu Gheorghe şi Zalău sunt oraşele care au luat parte la iniţiativa naţională inaugurată în 2010 de Umbrela Verde, în parteneriat cu Ministerul Mediului şi Pădurilor, ce are ca scop conştientizarea importanţei implicării comunităţii în proiectele de mediu alături de autorităţile locale. Dintre cele zece concurente înscrise, municipiul Braşov a obţinut punctajul cel mai mare acordat de juriu şi este oraşul care va purta pe parcursul acestui an titlul de „Capitala Verde a României 2010". Premiul oferit de organizatori consta în oferirea dreptului de utilizare a titlului de Capitala Verde a României pe tot parcursul anului 2011, montarea în oraş a unor elemente de signalistică prin care se va evidenţia distincţia obţinută, precum şi promovarea la nivel naţional a titlului câştigat.

Chiar dacă perioada de înscriere a fost una foarte mare, înscrierile putându-se face între 1 iulie şi 20 decembrie 2010, nu au fost multe oraşe interesate. Surprinzător sau nu, Constanţa nu a fost înscrisă pe această listă. Potrivit regulamentului, oraşul poate fi înscris în competiţie de către primar sau de o persoană delegată de primar.

„O să înscriem Constanţa anul acesta"

Cum primarul predă toate sarcinile de acest gen viceprimarului său cel mai de încredere, Decebal Făgădău, fiind sigur că orice ajunge la el se va şi rezolva, am încercat să luăm legătura cu acesta, mai ales că este printre puţinii şefi din primărie care are răspuns pentru toate. Viceprimarul Făgădău ne-a spus că este pentru prima dată când aude despre un astfel de concurs, dar că îşi va pune colegii să se intereseze pentru ediţia din acest an şi va înscrie Constanţa. „Nu ştiu nimic despre acest concurs şi nici nu mă miră că cele mai multe puncte le-a luat Braşov-ul. O să ne interesăm pentru data ediţiei de anul acesta şi vom înscrie şi noi Constanţa", a mai adăugat Făgădău.

În fond însă, pentru ca un oraş să se înscrie în concurs ar trebui mai întâi să-şi evalueze spaţiile verzi pe care le are. Ori, un oraş precum Constanţa, unde aproape jumătate din Parcul Tăbăcărie a fost sacrificat pentru a se construi City Park Mall, este greu de crezut că ar putea obţine un premiu de seamă în cazul în care s-ar înscrie într-o astfel de competiţie. Şi exemplul parcului pe jumătate tăiat pentru a face loc unui mall şi unei parcări imense nu este singurul.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Green 18 Feb, 2011 06:34 Ce sa stie mufarina asta ....!!!!!