Deciziile BPJ vor fi discutate cu membrii Biroului Permanent Municipal
Deciziile BPJ vor fi discutate cu membrii Biroului Permanent Municipal
16 Feb, 2006 00:00
ZIUA de Constanta
554
Marime text
Liderii PD doresc aplanarea conflictelor
# Presedintele executiv al BPJ, Tudorel Calapod, sustine ca aceasta hotararile Biroului nu a fost indreptate catre o anume organizatie locala si nu vizeaza in particular anumiti membri, ci fac parte din strategia PD de lupta impotriva coruptiei instaurata de social-democrati la nivelul administratiei locale
Presedintele executiv al PD Constanta, Tudorel Calapod si vicepresedintele Biroului Executiv Judetean, Senol Zevri, au sustinut ieri o conferinta de presa in cadrul careia au prezentat pentru o mai buna informare a opiniei publice ultimele decizii aprobate in cadrul BPJ care au starnit valva in unele cercuri ale filialei constantene a partidului. Cei doi au explicat ca aceste tensiuni puteau fi eliminate daca saptamana trecuta in cadrul sedintei BPJ, conducerea Biroului Permanent Municipal ar fi dat curs invitatiei la o discutie chiar pe tema celor doua decizii.Prima nota interna face referire la combaterea sistemului clientelar PSD la nivelul Consiliilor locale, judetean si al institutiilor deconcentrate. In decizia nr. 1/2006 se stipuleaza faptul ca alesii locali, membri PD, care in nume propriu si fara nici un mandat din partea structurilor de partid locale sau judetene au negociat si au obtinut functii de conducere la nivelul unor structuri ale administratiei publice locale unde majoritatea politica este detinuta de PSD si unde primarii apartin tot fostului partid de guvernamant, au obligativitatea sa-si inainteze demisia din aceste functii in termen de 30 de zile de la adoptarea deciziei. Presedintele executiv al BPJ, Tudorel Calapod, sustine ca aceasta hotarare nu a fost indreptata spre o anume organizatie locala si nu vizeaza in particular anumiti membri, ci face parte din strategia PD de lupta impotriva coruptiei instaurata de social-democrati la nivelul administratiei locale.Cea de-a doua decizie face referire la obligativitatea pentru fiecare Birou Permanent Local sa organizeze periodic conferinte de presa, care vor fi organizate de secretarul general de imagine al BPL sau de presedintele BPL, dupa caz. Totodata, prin decizie se interzice oricarui membru de partid care nu are imputernicirea statutara sa se pronunte in numele partidului la conferintele de presa. Cei doi oficiali ai BPJ au precizat ca aceasta ultima hotarare a fost luata din pacate in deradere chiar de membrii PD.Pentru detensionarea situatiei existente intre BPJ si BPL, cele doua foruri se vor reuni saptamana viitoare intr-o sedinta comuna.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii