Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:42 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Demisie în PSD Constanța? Lungoci și-ar fi depus mandatul de secretar executiv. Urmează alte negocieri?

ro

21 Oct, 2020 12:04 4323 Marime text
 
  • Lucian Lungoci și-ar fi depus mandatul de secretar executiv al organizației județene a PSD Constanța
  • Lungoci nu a acceptat în cadrul negocierilor locul 4 pe lista de la CD

Secretarul executiv al organizației județene a PSD Constanța, Lucian Lungoci și-ar fi depus mandatul în urmă cu puțin timp, după ce conducerea organizației județene a decis că acesta nu va ocupa un loc eligibil pe lista pentru Camera Deputaților.
Lungoci nu ar fi  acceptat locul 4 pe lista de la CD, potrivit unor surse social-democrate. Pe de altă parte, această posibilă demisie poate relansa negocierile în organizație pe pentru locurile eligibile pentru Parlament, dat fiind faptul că Lungoci are susținerea primarilor partidului din județ.
Vă reamintim, potrivit surselor social-democrate, pe locul 1 la Camera Deputaților, candidează Horia Țuțuianu, urmat de Decebal Făgădău, Cristina Dumitrache iar pe locul al patrulea este actualul deputat, George Vișan.
La Senat, lista este deschisă de Stroe Felix, președintele organizației iar pe poziția 2 este Liviu Tit Brăiloiu.
Senatorii Ștefan Mihu și Nicolae Moga s-au retras din competiția internă, după ce au înțeles că nu mai pot ocupa locuri eligibile la alegerile legislative din decembrie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii