Depunerea juramantului, moment de responsabilitate pentru deputati
Depunerea juramantului, moment de responsabilitate pentru deputatiCu mana pe Biblie, parlamentarii au jurat sa apere drepturile si libertatile cetatenilor
Cei zece deputati alesi in Circumscriptia electorala nr. 14 Constanta au depus ieri juramantul in plenul Camerei * Juramantul de credinta fata de tara si popor a fost atat scris, cat si rostit * Deputatii Aliantei D.A. si cei ai Uniunii PSD+PUR s-au declarat emotionati de depunerea juramantului, multi dintre ei aflandu-se la primul mandat de parlamentar * Liberalul Gheorghe Dragomir si social-democratii Alexandru Mazare si Eduard Martin au calificat momentul juramantului drept unul de responsabilitate fata de cetateni
Deputatii alesi in urma scrutinului din 28 noiembrie au depus ieri juramantul in plenul Camerei, in cadrul unei sedinte solemne, la care au participat 324 dintre cei 332 de membri ai forului legislativ. Sedinta s-a deschis cu intonarea imnului national, dupa care deputatii au inceput sa depuna fiecare juramantul, pe circumscriptii electorale. Juramantul depus a fost atat scris, cat si rostit, iar textul a fost depus la presedintele de sedinta al Camerei Deputatilor. Deputatii au jurat cu mana pe Biblie sa respecte Constitutia, sa apere drepturile si libertatile cetatenilor, sa-si indeplineasca mandatul cu onoare si fidelitate.Asa cum era normal, la juramant au participat toti cei zece deputati alesi in Circumscriptia electorala nr. 14 Constanta la scrutinul organizat in 28 noiembrie. Pentru legislatura 2004-2008, la Camera Deputatilor au fost alesi Laurentiu Mironescu, Gheorghe Dragomir, Mircea Iustian si Stelian Dutu, toti din partea Aliantei "Dreptate si Adevar" PNL-PD, Alexandru Mazare, Corneliu Dida, Eduard Martin si Andrian Mihei de la Uniunea Nationala PSD+PUR, iar din partea PRM, Gelil Eserghep si Dan Mocanescu.Contactati telefonic, atat deputatii Aliantei D.A., cat si cei ai Uniunii PSD+PUR s-au declarat emotionati de depunerea juramantului, mai ales ca majoritatea dintre ei se afla la primul mandat de parlamentar. Totodata, acestia au calificat momentul juramantului drept unul de mare responsabilitate fata de cetateni. Deputatul liberal Gheorghe Dragomir a declarat ca depunerea juramantului de parlamentar a reprezentat "un moment emotionant, fiind pentru prima data in viata cand mi s-a intamplat asa ceva, deoarece sunt la primul mandat de deputat. Pentru mine este un inceput de mare responsabilitate pentru ca, impreuna cu colegii din Alianta, avem mult de muncit in Parlament. Dorim ca initiativele noastre pe care le-am facut publice in programul de guvernare al Aliantei D.A. sa ajunga in Parlament si prin acestea sa contribuim la imbunatatirea vietii romanilor".Si pentru reprezentantul PSD Alexandru Mazare momentul depunerii juramantului de deputat a fost unul "de responsabilitate si de incununare a eforturilor depuse in campania electorala". Totodata, Mazare a subliniat faptul ca "tot ceea ce am promis in campania electorala ca vom realiza odata ajunsi in Parlament vom duce la indeplinire". La randul sau, social-democratul Eduard Martin a catalogat juramantul depus in calitate de deputat drept "o mare responsabilitate, deoarece in activitatea pe care o voi desfasura in Camera va trebui sa rasplatesc increderea acordata de catre constanteni".Si colegii din Senatul Romaniei au depus ieri "juramantul de credinta fata de tara si popor". Potrivit Constitutiei, cei 137 de senatori au depus juramantul in functie de circumscriptia in care acestia au fost alesi, in ordine alfabetica.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp