Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:35 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Giuglea ar putea fi exclus din PSD

ro

26 Jul, 2003 00:00 805 Marime text

Nastase nu da voie nimanui sa vorbeasca urat despre partid

Presedintele organizatiei locale a declarat ca, saptamana trecuta, deputatul constantean a facut anumite declaratii, in presa, in defavoarea partidului * Giuglea a refuzat sa comenteze afirmatiile lui Stanca, insa nu a omis sa arunce pisica in curtea jurnalistilor care l-au intervievat * La nivelul judetului, se va infiinta un post de presedinte executiv * Se au in vedere cooptarea membrilor din randul PSM si negocierea functiilor pe care acestia le vor obtine in urma fuziunii

In urma intalnirii de saptamana trecuta, de la Bucuresti, cu conducerea PSD, liderul organizatiei judetene, Petre Stanca, a prezentat rezultatele intalnirii, precum si activitatea organizatiei de la malul marii. In cadrul intalnirii de la centru, s-au readus in discutie modul de lucru in cadrul organizatiilor judetene, precum si cele trei programe, politic, economic si social, care vor constitui baza campaniei electorale din 2004. Totodata, Stanca a anuntat ca, in cadrul sedintei de Delegatie Permanenta, s-au concretizat mai multe probleme legate de organizatie. Printre acestea s-au realizat o distribuire a membrilor Biroului Permanent pe localitati si zone, dar si o evidenta a membrilor de partid din organizatie. In cadrul delegatiei a fost adusa in discutie si obligatia infaptuirii unor obiective de interes public din localitati. Stanca a subliniat ca majoritatea obiectivelor au fost realizate, iar acolo unde nu vor fi materializate pana la alegeri, desi exista fonduri, vor fi aplicate sanctiuni si chiar schimbari. Tot la nivel central s-a convenit ca sa fie majorat numarul membrilor din Delegatia Permanenta si Consiliul National, lucru ce va fi aplicat si la nivelul organizatiilor judetene. Presedintele Stanca a declarat ca vor respecta recomandarea premierului Nastase de a mari organizatiile si sa dea posibilitatea tinerilor si femeilor sa se afirme. In acest sens, se au in vedere cooptarea membrilor din randul PSM si negocierea functiilor pe care acestia le vor obtine in urma fuziunii, dar si cooptarea unor personalitati. Petre Stanca a precizat ca, la recomandarea presedintelui Nastase, se va infiinta un post de presedinte executiv la nivelul judetelor care sa fie prezent la sediul partidului in permanenta. Pentru aceasta functie se vor inainta trei propuneri pe care Biroul Executiv Central le va analiza si va alege persoana cea mai potrivita. Tot in perioada urmatoare, se va mari numarul de vicepresedinti cu inca doua-trei persoane si vor mai fi alesi inca trei-patru secretari. Stanca a mai informat ca, in cadrul Delegatiei Permanente Centrale, a fost hotarat ca in toate organizatiile sa functioneze 14 departamente conduse de secretari executivi.

Sanctionat daca se ia de partid

Petre Stanca a pus accent pe declaratiile presedintelui Adrian Nastase, care a precizat in mai multe randuri ca "PSD nu are nevoie de aripi sau grupari distincte in partid. Cine transmite mesaje negative prin intermediul presei va fi sanctionat sau, acolo unde este cazul, se va ajunge la demiteri". In aceasta directie, Stanca a facut referire directa la deputatul Stefan Giuglea care, saptamana trecuta, a facut anumite declaratii in defavoarea partidului. Presedintele Stanca a anuntat ca, in cadrul viitoarei sedinte de Delegatie Permanenta, se vor analiza declaratiile deputatului si se vor lua masuri in consecinta. Intrebat daca se are in vedere excluderea lui Giuglea din PSD, presedintele organizatiei judetene nu a negat aceasta posibilitate: "Vom vedea ce va decide Delegatia Permanenta, daca se va considera ca trebuie exclus, asa va fi, insa vom anunta ce masuri am luat". La randul sau, deputatul Stefan Giuglea a refuzat sa comenteze declaratiile presedintelui Stanca, precizand ca, in cursul saptamanii viitoare, va organiza propria sa conferinta de presa in cadrul careia va face declaratii. Totusi, deputatul a precizat ca refuza sa comenteze "deoarece Petre Stanca are un caracter mai coleric si de aceea s-a lansat in aceste afirmatii. Doar 70% din informatiile cuprinse in articol sunt adevarate si imi asum responsabilitatea pentru ceea ce am declarat. Restul sunt interventii pe text ale jurnalistilor, de care eu ma delimitez".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii