Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:46 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Mircea Dobre, despre declarațiile ministrului Sănătății - „Eventuala închidere a Constanței nu va rezolva problema. Care este situația în spitalele din județ? Câți medici sunt infectați?”

ro

06 Apr, 2020 00:00 4170 Marime text


Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă seară într-o intervenție la o televiziune centrală că la Brașov și Constanța sunt focare de coronavirus în care personalul medical este intens infectat. Nelu Tătaru a precizat că se va ocupa personal de cele două situații. De altfel, ieri, ministrul Sănătății s-a aflat în județul Constanța, unde a vizitat Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul Județean din Constanța și spațiile de carantină.

Tătaru a purtat discuții cu autoritățile locale medicale și administrative, dar mai ales cu personalul medical implicat direct în actul medical. Totodată au fost verificate circuitele, stocul de echipamente și de medicamente.
Oficial, potrivit datelor transmise de Grupul de Comunicare Strategică, Constanța are 114 persoane infectate cu coronavirus și a înregistrat până în prezent și două decese. Tot oficial, un singur cadru medical a fost infectat iar un asistent medical a fost declarat vindecat. În aceste condiții, în ce cheie trebuie citite afirmațiile ministrului Sănătății?

Fost ministru al Turismului, deputatul Pro România Mircea Dobre susține că România este singura țară din lumea asta în care s-au contaminat mai întâi spitalele. Și nu în orașe mici, unde oricum sunt probleme ale sistemului sanitar, ci în punctele strategice.

“Am scris, acum câteva zile, că spitalele din județul Constanța se vor bloca din cauza deciziei guvernului de a aduce români repatriați pentru a-i ține în carantină pe litoral. Județul Suceava deja e închis, din cauza unor erori imposibil de explicat și pentru care mulți ar trebui să dea deja socoteală. Iar în seara asta, ministrul Sănătății a recunoscut că la Brașov și Constanța sunt focare de coronavirus în care personalul medical este intens infectat.
Cum s-a ajuns aici? De când știe ministrul Sănătății de această problemă? De când știe prefectul, George Niculescu, de această situație? Ce înseamnă că se va ocupa săptămâna viitoare? Ei cred că prin închiderea Constanței vor rezolva problema? Care este situația pe spitalele din județ? Câți medici sunt infectați? Până la urmă care este realitatea din județul Constanța cu privire la numărul celor infectați?”, sunt întrebările adresate de deputatul de Constanța autorităților locale și central.


Citește și:
 
Ministrul Sănătății continuă verificările în teritoriu. Nelu Tătaru, prezent la Constanța


 

Alertă. Ministrul Sănătății „La Brașov și Constanța sunt focare COVID cu personal medical intens contaminat”

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii