Deputatul PNL, Bogdan Huțucă „Reabilitarea Cazinoului din Constanța, se apropie de final. A demarat procesul de recepție a lucrărilor”!
Deputatul PNL, Bogdan Huțucă: „Reabilitarea Cazinoului din Constanța, se apropie de final. A demarat procesul
12 Jan, 2025 11:29
ZIUA de Constanta
223
Marime text
Lucrările de reabilitare a Cazinoului din Constanța, se apropie de final.
Actualul ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila a demarat procesul de recepție a lucrărilor de reabilitare a acestei clădiri emblematice pentru România.
„După mai bine de 4 ani, investiția realizată prinde viața, culoarea, lumina și atenția pe care o merită.
În scurt timp, faleza Constanței va redeveni un punct de atracție, având o adevărată bijuterie restaurată la adevărata ei valoare. Totodată, îmi exprim speranța că, în perioada următoare, vom putea vedea și demararea lucrărilor de reabilitare a Palatului Reginei Maria din Mamaia.
Partidul Național Liberal, atât la nivel local, cât și central, a susținut în mod constant acest proiect de salvare a Cazinoului, un simbol pentru Constanța și pentru România”, transmite deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
Lucrările de reabilitare au fost demarate în 2020.
Reabilitarea Cazinoului a fost finanțată din bugetul de stat, implementată de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, iar finalizarea procesului de recepție este estimată pentru prima jumătate a lunii februarie, după verificarea minuțioasă a lucrărilor executate, testarea instalațiilor refăcute, precum și pregătirea personalului care va asigura mentenanța clădirii și a sistemelor tehnice.
Citește și:
Guvernul alocă 900 de milioane de lei pentru investiții, inclusiv pentru renovarea Cazinoului din Constanța
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii