Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Robert Turcescu şi consilierul judeţean Florin Goidea au mers la Mangalia. Litoralul românesc, subiect de dezbatere

ro

05 Oct, 2018 00:00 3709 Marime text
Deputatul PMP de Constanţa Robert Turcescu şi consilierul judeţean Florin Goidea s-au întâlnit cu reprezentanţi ai administraţiilor locale din judeţ.
 
„Am făcut o oprire la Mangalia, unde, preţ de o oră, am discutat cu Cristian Radu, primarul municipiului. Probleme multe: necazuri cu administrarea plajelor din zone care în mod aberant sunt gestionate de Mediu, în loc să fie sub tutela primăriilor, întârzieri birocratice pentru aprobarea proiectelor cu fonduri europene, traficul sufocant din perioada sezonului estival în absenţa unei centuri ocolitoare şi, desigur, criza financiară generată de perioadă în care Şantierul Naval de la Mangalia şi-a încetat activitatea, timp în care bugetul local a fost văduvit de sume importante”, povesteşte deputatul PMP.
 
Robert Turcescu spune că va încerca să ducă aceste mesaje în zona de decizie politică de la nivel central, prin luări de poziţie de la tribuna Parlamentului, dar şi prin organizarea unor dezbateri la Bucureşti despre soarta litoralului românesc.
 
Vă reamintim că, în această săptămână, deputatul PMP Robert Turcescu a susţinut o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor în cadrul căreia a supus atenţiei o problemă cu care se confruntă în prezent judeţul Constanţa.
Deputatul a susţinut că, încă din noiembrie 2010, Guvernul României a aprobat, prin Hotărârea numărul 1145, indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire Mangalia”. Acesta presupune realizarea unei infrastructuri rutiere proiectate pentru a trece prin partea de nord a municipiului Mangalia, pe o lungime de 7,9 km, cu două benzi de circulaţie, valoarea totală a investiţiei fiind de peste 27 de milioane de euro.
 
„Din 2010 şi până în prezent, Primăria Mangalia a făcut numeroase demersuri către Ministerul Transporturilor, Ministerul Dezvoltării, CNADNR, Senat, Camera Deputaţilor, prim-ministru, ministrul Finanţelor, însă nu a reuşit să obţină fondurile necesare pentru construcţia variantei de ocolire a municipiului Mangalia. Sunt 8 ani şi vorbim de un proiect cu o importanţă vitală, atât pentru dezvoltarea municipiului Mangalia, cât şi a staţiunilor din aria sa administrativă - Olimp, Neptun, Cap Aurora, Jupiter, Venus şi Saturn -, în care există peste 120 de unităţi de cazare care pot găzdui peste 50.000 de turişti. Sunt 8 ani plini de promisiuni, de guverne formate din diverse partide, dar în care acest proiect a rămas blocat din lipsa fondurilor. Mi se pare absolut strigător la cer şi de aici, de la tribuna Camerei Deputaţilor, le cer instituţiilor abilitate să aloce urgent fonduri pentru construcţia variantei ocolitoare a municipiului Mangalia. Tăiaţi din pomenile electorale pe care cu siguranţă le pregătiţi şi alocaţi bani pentru acest proiect de importanţă majoră!”, a mai precizat parlamentarul PMP.

Citeşte şi:
 
Declaraţie politică a deputatului Robert Turcescu despre „Varianta de ocolire Mangalia“ şi criza agentului termic de la Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii