Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:25 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Stelian Dutu a fost trimis in judecata de procurorii DNA

ro

01 Mar, 2007 00:00 1589 Marime text
1172700375.jpg

Procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor deputatului # Pentru ca Dutu este parlamentar, dosarul a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie

Potrivit unui comunicat de presa emis in cursul zilei de ieri de Directia Nationala Anticoruptie (DNA), presedintele organizatiei judetene a PD, deputatul Stelian Dutu, a fost trimis in judecata sub acuzatia de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si continua. Prejudiciul estimat de procurorii Parchetului specializat in combaterea coruptiei la nivel inalt si mediu depaseste suma de 3,3 milioane de euro. Perioada incriminata de probele administrate este 1998-2004, interval in care actualul parlamentar de Constanta a ocupat functia de presedinte al Consiliului Judetean (CJC). Punctual, i se reproseaza lui Stelian Dutu ca, din postura de principal ordonator de credite, pe de o parte nu si-a indeplinit corespunzator obligatiile de serviciu legate de cofinantarea aferenta unui imprumut acordat de Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) catre RAJA, iar, pe de alta parte, ca a livrat, in baza unor hotarari ale CJC, in mod total nejustificat, peste trei milioane de euro consortiului olandez Haskoning Nederland B.V. Water. Pe 31 martie 2005, Curtea de Apel Constanta a stabilit prin hotarare definitiva si irevocabila ca datoria CJ Constanta catre FONDUL II D este de 141.730.620.884 ROL, din care 37.434.189.420 ROL reprezinta restanta, iar restul dobanzi-majorari si penalitati. Din cercetarile procurorilor a reiesit ca suma de 104.296.431.464 ROL (aproximativ trei milioane de euro) reprezentand dobanzi-majorari de intarziere si penalitati la care a fost obligat CJ Constanta afecteaza patrimoniul institutiei respective si este un prejudiciu produs in deplina cunostinta de cauza si cu rea credinta de Stelian Dutu, prin refuzul de a plati integral obligatiile la FONDUL II D o perioada de peste patru ani. Din probatoriu a mai rezultat ca Dutu, in calitate de presedinte al CJ Constanta, si-a indeplinit in mod defectuos atributiile si insarcinarile primite, in sensul ca nu a respectat prevederile hotararilor CJ Constanta referitoare la achizitia publica privind privatizarea RAJA Constanta. Concret, Dutu a depasit abilitarea primita cu prilejul incheierii actelor juridice, a angajat nelegal obligatii financiare fara a garanta recuperarea finantarii asigurate de Consiliul Judetean Constanta si a dispus efectuarea de plati fara sa aiba competenta legala conferita de reglementarile in domeniul achizitiilor publice. Concluzia procurorilor este ca suma de 320.000 euro, care se compune din 40.000 euro platita firmei Haskoning Nederaland B.V. in baza Actului Aditional 1, neinregistrat, si suma de 280.000 euro platita in baza Actului Aditional 2, nejustificat, reprezinta prejudiciu produs de Dutu Consiliului Judetean Constanta. Potrivit sursei citate, prejudiciul total provocat in urma savarsirii celor doua infractiuni de abuz in serviciu este de aproximativ de 3320.000 euro. Procurorii au dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra bunurilor lui Stelian Dutu. Masura priveste un imobil - apartament din Constanta cu o valoare estimata de 2,8 miliarde de lei si un autoturism Renault Megane Clasic cu o valoare estimata de 250 milioane de lei. Dosarul cauzei a fost trimis spre judecare la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Plangere penala impotriva procurorului DNA La inceputul lunii februarie, Stelian Dutu a fost chemat la Departamentul Anticoruptie Bucuresti, in dosarul in care era acuzat ca a adus un prejudiciu de 350.000 euro la bugetul judetului Constanta, prin acordarea un onorariu de succes unei firme care s-a ocupat de consultanta tehnica in procesul de privatizare a Regiei Judetene de Apa. "A inceput un dosar fara sa existe probe. Consiliul Judetean a confirmat ca nu a platit aceasta suma, iar procurorul sef a confirmat ca nu exista nicio paguba", declara Stelian Dutu in urma cu doua saptamani. Stelian Dutu a sustinut ca in dosarul cu pricina exista confirmarea ca nu s-a facut nicio plata de catre CJC, datata din 25 august 2005. Deoarece lui Stelian Dutu nu i-a fost prezentata nicio proba care sa stea la fundamentul acuzatiei, acesta a formulat o plangere penala la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie impotriva procurorului Petru Narita, care a instrumentat cazul. "Nu inteleg atitudinea procurorului DNA. Acesta a premeditat anumite informatii. Consider ca nu mai are dreptul sa ma cerceteze, atata timp cat suntem dusmani procesuali", a mai spus Dutu. Dutu neaga acuzatiile Stelian Dutu a declarat ca pentru el nu constituie o surpriza modul in care lucreaza DNA. "Consider ca cei trei, triada Morar, Tulus si Narita nu intamplator au gestionat acest dosar", a afirmat deputatul PD. El a spus ca i se pare curios cum a inceput o urmarire penala impotriva sa pe tema unui comision de succes care nu a fost achitat niciodata, care ar fi revenit unei firme straine de consultanta angajata pentru privatizarea serviciilor din cadrul regiei de apa din Constanta. Stelian Dutu a mai spus ca nu i s-a prezentat materialul de urmarire penala, iar pe timpul cercetarilor nu i s-a dat voie sa aduca probe in dosar sau expertize. Deputatul intentioneaza sa organizeze saptamana viitoare o conferinta de presa pe aceasta tema.

Scris de: {autor}Lavinia SICLITARU Adrian HERTA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii