Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Stelian Ion despre protestul din Faleză Nord - „Una dintre prioritățile mele ca viitor primar va fi redobândirea terenurilor înstrăinate ilegal!“ (galerie foto)

ro

10 Feb, 2020 00:00 3613 Marime text

Locuitori din Faleză Nord - locatari ai blocurilor PA4 și PA6 au protestat weekendul trecut, după ce zilele trecute o fâșie generoasă de teren din zonă a fost împrejmuită de proprietar, un dezvoltator imobiliar italian.


Planurile urbanistice adoptate în trecut de Consiliul Local dau liber la construit, inclusiv unui imobil de 18 etaje, iar locuitorii din zonă, revoltați, au atacat în instanță hotărârile de Consiliu Local ce stau la baza acestor planuri urbanistice. Și agenții comerciali care desfășoară activități comerciale vara pe plajă s-au declarat de asemenea revoltați, deoarece drumul de acces le va fi blocat.

„Ceea ce se întâmplă acum este efectul clientelismului politic pe care constănțenii nu îl mai tolerează. La alegerile din iunie putem să aducem Constanța pe făgașul normal”, spune deputatul USR Stelian Ion.


Parlamentarul susține că este alături de acești oameni, că a discutat cu ei pentru a căuta împreună soluții pentru zona în care locuiesc și pentru problema față de care au protestat.
„În primul rând, am vrut să văd care este situația în acea zonă. Locuitorii nu au știut că acel teren este proprietate privată, până în momentul în care suprafața a fost împrejmuită. Personal, vreau să mă lămuresc cum acel teren a intrat în posesia proprietarului, înțeleg că este vorba de un om de afaceri, dar și că acel teren face parte dintr-un PUZ mai mare, că există și un PUD vechi, care dădea posibilitatea construirii unui imobil cu 18 etaje, care va lua vederea celor care locuiesc acolo. Nu mai vorbim că terenul se suprapune cu drumul care duce spre plajă și blochează accesul. PSD a înstrăinat Constanța la bucată. Dar Constanța se trezește. Oamenii au început să participe la dezbateri publice, să protesteze, să-și apere drepturile și ideile.



Acțiunile lor încep să producă efecte. Noi, politicienii, trebuie să îi ascultăm, să le înțelegem mesajul și să luăm măsuri. Oamenii nu mai tolerează nesimțirea politicienilor, ne vor mătura pe toți, indiferent de numele nostru sau de partidul din care facem parte. Constănțenii nu mai acceptă să fie ignorați, nu mai acceptă politicieni care urmăresc doar interesul personal sau al apropiaților.



Decebal Făgădău nu se implică suficient pentru recuperarea terenurilor înstrăinate ilegal. Îi acoperă cât poate pe "băieții deștepți" care au pus mâna pe aceste terenuri. Una dintre prioritățile mele ca viitor primar va fi aceea a redobândirii terenurilor înstrăinate ilegal. De aici pornim. Tăiem răul de la rădăcină. Iar cei care sunt proprietari cu acte incontestabile trebuie să înțeleagă că epoca în care fiecare construiește cum îl taie capul s-a încheiat. Vom adopta un plan urbanistic general, planuri zonale și de detaliu coerente, care să se armonizeze și care să fie respectate cu sfințenie”, a explicat Stelian Ion.
 

Nu s-a eliberat nicio autorizație de construire


La rândul lor, reprezentanții Primăriei Constanța au transmis că municipalitatea nu a eliberat nicio autorizație de construire pentru terenul în cauză, ci doar un document care permite proprietarului împrejmuirea terenului, după ce acesta a somat de trei ori să își igienizeze terenul lăsat de izbeliște.


Imaginile din galeria foto au fost puse la dispoziție de Stelian Ion



Citește și:

Protest în zona Faleză Nord. Construirea blocurilor va bloca accesul spre plajă

PUZ-ul pentru blocul care va fi construit aproape de țărmul mării revine în atenția Consiliului Local Municipal

Bloc pe „spații verzi“ în Faleză Nord? Povestea terenului aflat inițial în proprietatea unui inculpat din Dosarul Retrocedărilor

Se organizează dezbatere publică pentru un PUZ controversat. Locuitorii de pe strada Ion Rațiu vor cere respingerea acestuia

Locuitorii din capătul străzii Ion Rațiu din Constanța cer respingerea PUZ-ului inițiat de un investitor. Iată motivul! (documente)

Un investitor dorește rezolvarea problemelor din zona Faleză Nord Constanța. Cere actualizarea PUZ-ului (document)

În Faleză Nord, un investitor vrea bloc de opt etaje, cu restaurant și club la înălțime. Clienții vor avea vedere la mare (document)

Primarul a fost amendat. Motivul un PUZ din Faleză Nord! Locuitorii au dat buzna în Consiliul Local și au cerut să nu se construiască blocul!

Motivare în Dosarul Retrocedărilor
„La nivelul municipiului a fost constituită o grupare infracțională, care a funcționat ca o veritabilă organizație de tip mafiot“



117 ani de închisoare pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro Dosarul Retrocedărilor din Constanța, judecata pas cu pas (documente)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii