Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:43 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Desi nu apar in sondaje de opinie, taranistii viseaza cai verzi sa le ia potcoavele

ro

17 May, 2004 00:00 891 Marime text

PNTCD vrea sa ii convinga pe cei... convinsi

"Eminenta cenusie" a taranistilor constanteni, vicepresedintele Wagner, plimba ziaristii de la Ana la Caiafa * Candidatul la Presedintia Romaniei, Constantin Timoc, reprezentand PNTCD, vrea sa castige desi a intrat in partid de doar doua luni

Cine participa la sindrofiile de lansare a candidatilor pentru alegerile locale? Aceasta a fost intrebarea pe care mi-am pus-o ieri la finalul Forumului candidatilor Partidului National Taranesc Crestin Democrat, in cadrul caruia s-a facut si lansarea oficiala a candidatului acestui partid la Primaria municipiului Constanta. Chiar daca numarul celor care participa la astfel de lansari este de ordinul sutelor, acesta reprezinta o infima parte din electorat. Cei care vin la astfel de manifestari fac parte din asa-numitul "nucleu dur" al electoratului partidelor respective. Intrebarea care apare de la sine este urmatoarea: oare alegatorii vor fi fost impresionati, sa zicem, de ce au vazut perindandu-se ieri pe scena Teatrului "Fantasio"? Ca la orice spectacol electoral, timpul si uzura "artistica" si-au spus cuvantul, asa ca s-ar fi cuvenit, pentru asigurarea unui impact puternic, sa se inventeze altceva, mai atractiv decat acele discursuri puerile si lipsite de consistenta mesajului ale Mariei Stefan si chiar Constantin Timoc. Ca parte a campaniilor electorale, lansarile de candidati sunt destinate sa convinga nu propriii fani, ci pe cei nehotarati si chiar pe unii adepti ai partidelor concurente. Dupa toti indicii de pana acum, tocmai acest adevar elementar a cam fost nesocotit, lucru demonstrat si ieri de catre Organizatia judeteana a Partidului National Taranesc Crestin Democrat Constanta.

PNTCD, inconstient de absenteismul electoratului constantean

Nu este greu ca persoanele decise sa voteze pentru candidatul unei anumite formatiuni politice sa aplaude si chiar sa se scalambaie pe ritmurile unei melodii despre care se spune ca este imnul partidului. Nu vrem sa vorbim cu pacat, dar semnalele transmise de "lansarile" de pana acum ale taranistilor de la nivelul judetului Constanta confirma temerile multor analisti ca PNTCD nu intelege, deocamdata, cat de mare este pericolul absenteismului. Este absurd sa consumi timp si bani pentru a-i convinge pe cei... convinsi. Dincolo de toate aceste consideratii, trebuie spus ca am vazut ieri, alaturi de Maria Stefan, candidatul PNTCD la Primaria Constanta, doar o persoana despre care s-ar putea afirma, fara echivoc, ca mai crede in revigorarea crestin-democratiei in Romania, respectiv Stefania Bianu, coordonatorul Comitetului romanilor de pretutindeni. Avand in vedere faptul ca ziaristii au fost plimbati de la Ana la Caiafa, iar in timpul lucrarilor forumului nu au avut posibilitatea sa asiste la discutii, desi au fost invitati de "eminenta cenusie" a PNTCD Constanta, si aici vorbim despre vicepresedintele Silviu Wagner, Stefania Bianu a recunoscut ca "mai sunt multe de invatat". La polul opus, prim-vicepresedintele PNTCD, Constantin Timoc, a adoptat un discurs mult prea optimist, desi a recunoscut ca "pana acum nu am vazut nici un sondaj de opinie in care sa figureze numele meu". Deloc rezervat in aprecierile privind sansele PNTCD in alegerile locale si cele parlamentare din acest an, si cu o experienta de doar doua luni in politica, Constantin Timoc a apreciat ca "obiectivul principal este castigarea alegerilor".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii