Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:48 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere a Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali. Sunt luate în calcul mai multe soluții de suport din partea statului pentru sectorul privat

ro

28 Apr, 2020 00:00 4219 Marime text
Consilierul de stat, constănțeanul Tănase Stamule și europarlamentarul Siegfried Mureșan au discutat în cadrul dezbaterii Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali (COAL). Întâlnirea a fost moderată de Președintele COAL Sebastian Buși și a atras peste 300 de antreprenori români din toată țara. Tema dezbaterii a fost: “Cum repornim economia după criza COVID19? Sectorul privat în centrul relansării economice”.

În cadrul dezbaterii, consilierul de stat Tănase Stamule  a vorbit despre soluțiile care sunt analizate în acest moment pentru relansarea economică: “Ca decizie strategică politică, noi susținem stimularea cererii după trecerea crizei și nu luăm în calcul o politică de austeritate. Începem să lansăm pe piață produse noi din partea statului care să ajute mediul de afaceri și să stimuleze cererea. Un exemplu în acest sens este IMM invest. Toate IMM-urile din România care au o situație financiară bună, vor putea accesa aceasta schemă.Momentan programul are o valoare de 15 miliarde de lei, dar va putea crește dacă există cerere.”, a declarat Tănase Stamule, consilier de stat.

Prezent în cadrul aceleiași întâlniri, europarlamentarul Siegfried Mureșan a vorbit despre alocarea fondurilor europene în România: “Uniunea Europeană a decis un ajutor de 37 de miliarde de euro la nivelul întregii Uniuni, pentru a ajuta sectoarele economice puternic afectate: IMM-uri, transport, HORECA etc. Din cele 37 de miliarde de euro, aproximativ 3,1 miliarde sunt fonduri alocate României, dintre care 350 mil. euro pentru achiziție de echipamente medicale, 300 mil. euro merg în finanțarea somajului tehnic -, 120 mil. euro pentru sporuri ale echipei medicale din prima linie, 30 mil. euro sunt alocate pentru ONG-URI si voluntari care se implică în activități în această criza, 750 mil. euro alocate pentru IMM-uri”, a declarat Siegfried Mureșan, europarlamentar.
Webinarul COAL va avea loc săptămânal cu invitați atât din mediul politic, cât și din rândul antreprenorilor.
“Ne dorim ca acest club, COAL, să fie o platformă de comunicare de business și punem accent pe transparenta si transferul de informatie, prin intermediul membrilor noștri, cu mediul de afaceri. Prima întâlnire de tipul acesta, ținută într-un cerc mai restrâns a fost una foarte interesantă și a avut un succes mai mare chiar decât ne-am fi așteptat. Ne-am dat seama că există această nevoie în rândul mediului de afaceri și am inițiat acest webinar care va avea loc săptămânal. În aceste vremuri mai puțin stabile, încercăm prin mijloacele de care dispunem să oferim cele mai importante informații mediului de business, să strângem la randul nostrum insight-uri si să ne dăm seama de nevoile antreprenoprilor, ca mai apoi să încercăm să ajutăm.”, a declarant Sebastian Buși, președintele Clubului Oamenilor de Afaceri Liberali.
COAL sustine si promoveaza inițiativa, spiritul întreprinzător, antreprenoriatul în România.

Pentru a viziona în întregime dezbaterea “Cum repornim economia dupa criza COVID19? Sectorul privat în centrul relansării economice” puteți accesa înregistrarea de pe platforma Sanatatea Press Group.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii