Dezbateri publice de modificare a Legii pensiilor
Dezbateri publice de modificare a Legii pensiilor
21 Aug, 2003 00:00
ZIUA de Constanta
747
Marime text
Proiectul de modificare a acestei legi a fost realizat impreuna cu mai multe organizatii de pensionari, cu organizatia sindicala "Cartel Alfa" si cu reprezentanti ai societatii civile, a declarat, ieri, deputatul liberal constantean Puiu Hasotti
PNL a intocmit un proiect de modificare a Legii pensiilor, care prevede recalcularea acestora si aplicarea unui tratament nediscriminatoriu pentru diferitele categorii de pensionari. Deputatul liberal constantean Puiu Hasotti sustine ca documentul a fost realizat impreuna cu mai multe organizatii de pensionari, cu organizatia sindicala "Cartel Alfa" si cu reprezentanti ai societatii civile. In urmatoarea luna, filialele judetene ale PNL vor organiza dezbateri publice pe aceasta tema, in fiecare oras, iar PNL va declansa o campanie de strangere de semnaturi pentru sustinerea proiectului. Liberalul Hasotti a mai spus ca documentul va fi depus in Parlament abia dupa ce vor fi adaugate toate amendamentele societatii civile, respectiv in cursul lunii octombrie.Potrivit initiativei liberale, noul proiect va modifica peste zece articole din Legea 19/2000, privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale. PNL doreste recalcularea tuturor pensiilor aflate in plata la data aparitiei Legii 19/2000, pe baza formulei continute in legea initiala. Liberalii mai au in vedere corectarea uneia dintre problemele deosebite aparute dupa aprobarea Legii 19, respectiv dreptul acordat caselor de pensii de a modifica unilateral si nelimitat in timp deciziile de pensionare, in timp ce beneficiarii au la dispozitie doar 45 de zile. Noul proiect mai contine acordarea prezumtiei de nevinovatie pensionarilor implicati in actiuni de recuperare a debitelor, pana la stabilirea de catre instanta de judecata a existentei reale a debitului.Conform initiativei PNL, valoarea unui punct de pensie se calculeaza pe baza unui coeficient care va fi de cel putin 45 la suta din salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat. Liberalii sustin ca o parte din sursele de finantare pentru recalcularea pensiilor se pot identifica chiar in interiorul sistemului actual de acordare a pensiilor, iar alte astfel de surse au la baza o serie de perfectionari ale administratiei publice, respectiv cresterea incasarilor la bugetul de stat, reducerea birocratiei si eficientizarea controlului financiar.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii