Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:39 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din ciclul „Grijile parlamentarilor“ Senatorul Mazăre, preocupat de soarta produselor apicole româneşti

ro

23 Mar, 2016 00:00 2401 Marime text

 
De la începutul acestui an, senatorul PSD de Constanţa Alexandru Mazăre a fost „curios“ de trei ori, însă curiozitatea nu i-a fost satisfăcută de către niciunul dintre miniştrii luaţi la întrebări.
 
Luna trecută, Alexandru Mazăre a dorit să afle câte ceva din viziunea ministrului Sănătăţii, Andrei Patriciu Achimaş-Cadariu, asupra sistemului sanitar. Degeaba i-a atras atenţia demnitarului asupra deficitului de personal medical din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa sau a situaţiei Centrului de Radioterapie, investiţie ce trebuia să prindă contur la malul mării, căci, până acum, nu a primit niciun răspuns.
 
În contextul prezentat, parlamentarul constănţean ş-a „reorientat“ spre un alt domeniu, spre agricultură. Astfel, senatorul PSD i-a adresat o întrebare ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu. Mai precis, atenţia senatorului Mazăre a fost atrasă de o analiză a Federaţiei Asociaţiei Apicole din România. Printre altele, în document se atrăgea atenţia asupra faptului că „nu puţine dintre produsele apicole autohtone comercializate în supermarketurile româneşti sunt falsificate“. Inevitabil, nemulţumirile au apărut atât din partea consumatorilor, cât şi a producătorilor autohtoni oneşti.
 
Alexandru Mazăre atenţionează că, în situaţia semnalată, „este pusă sub semnul întrebării calitatea şi valoarea unui brand naţional - mierea românească - foarte apreciat în multe ţări de pe mapamond“. În acest context, senatorul PSD i-a solicitat ministrul Agriculturii să indice măsurile pe care le are în vedere „pentru contracararea eficientă a fenomenului de contrafacere a produselor apicole de pe piaţa românească“.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii