Directorii PD-L raporteaza la sfarsitul lunii
Directorii PD-L raporteaza la sfarsitul lunii


În cadrul reuniunii s-a stabilit ca, la fiecare sfârşit de lună, pe data de 28, aceştia să prezinte câte un raport cu activitatea politică care au desfăşurat-o. După cum se stabilise în şedinţa Biroului Permanent Judeţean al PD-L, în urmă cu trei săptămâni, fiecare director de deconcentrate pedelist trebuia să-şi exprime opţiunea în legătură cu organizaţia de care vrea să se ocupe. „Într-o săptămână - două se vor stabili şi responsabilii de organizaţii locale sau grupuri de organizaţii locale care se vor ocupa se activitate în perioada premergătoare alegerilor prezidenţiale. I-am mai lăsat să-şi exprime singuri opţiunea, iar la şedinţa următoare vom definitiva lista", a evidenţiat liderul organizaţiei judeţene a PD-L Constanţa, Mircea Banias.
Cât despre decizia luată în aceeaşi şedinţă de BPJ, referitoare la organizaţiile locale care au obţinut, la alegerile din iunie, între 10% şi 20% şi care trebuie să prezinte până la 15 iulie un plan de relansare, o parte din membrii Biroului Permanent Judeţean a rămas să se ocupe de problemă. În şedinţa din această săptămână se va stabili care sunt măsurile care trebuie luate astfel încât cele 17 localităţi aflate în această situaţie să obţină la alegerile din toamnă un procentaj superior celui obţinut la europarlamentare. Pe lista localităţilor în cauză se află Adamclisi (16%), Băneasa (17%), Cerchezu (11%), Cobadin (18%), Corbu (17%), Cuza Vodă (14%), Deleni (15%), Lipniţa (16%), Medgidia (19%), Oltina (17%), Ostrov (13%), Săcele (13%), Târguşor (13%), Vulturu (13%) şi Topraisar (18%).
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp