DNA-ul pădurilor, legea care îl are co-inițiator pe deputatul Stelian Ion, retrimisă în comisie de senatori
DNA-ul pădurilor, legea care îl are co-inițiator pe deputatul Stelian Ion, retrimisă în comisie de senatori
11 Jun, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2665
Marime text
- Senatorii au decis retrimiterea legii în comisie, cu 118 voturi pentru și 13 împotrivă, pentru că vor eliminarea unui buget pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante
- Proiectul USR de înființare a unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, “DNA-ul pădurilor”, ar urma să fie o structură specializată de parchet, pe modelul DIICOT, care să aibă în competență investigarea infracțiunilor de mediu
- Propunerea legislativă a fost depusă în data de 9 martie 2020 în Parlament și a fost inițiată de parlamentarii USR din Comisiile pentru Mediu și Juridice, unul dintre inițiatori fiind Stelian Ion
Senatorii au avut ocazia să scrie istorie prin adoptarea proiectului de lege USR de înființare a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Mediu – DIIM (DNA-ul Pădurilor), dar votul a fost amânat o săptămână.
Senatorii au decis retrimiterea legii în comisie, cu 118 voturi pentru și 13 împotrivă, pentru că vor eliminarea unui buget pentru acțiuni privind organizarea și constatarea infracțiunilor flagrante.
USR își exprimă încrederea că proiectul de lege va trece din nou de comisiile de specialitate iar săptămâna viitoare va ajunge la vot final în Senat. Pe această cale, facem un apel către toți parlamentarii, de la toate partidele, să susțină proiectul de lege USR care va face din protejarea mediului o prioritate pentru România.
Proiectul USR de înființare a unei Direcții de Investigare a Infracțiunilor de Mediu, “DNA-ul pădurilor”, ar urma să fie o structură specializată de parchet, pe modelul DIICOT, care să aibă în competență investigarea infracțiunilor de mediu, și a cărei activitate va fi prezentată Parlamentului, periodic, prin rapoarte.
Propunerea legislativă a fost depusă în data de 9 martie 2020 în Parlament și a fost inițiată de parlamentarii USR din Comisiile pentru Mediu și Juridice: Stelian Ion, Silviu Dehelean, Daniel Popescu, Cornel Zainea, George Dircă, Mihai Goțiu și Allen Coliban.
Proiectul de legea propus de USR a fost adoptat pe 13 mai de Camera Deputaților. În intervenția pe care am avut-o am arătat de ce România are mare nevoie de un „DNA al Pădurilor” și de personal specializat în identificarea și cercetarea infracțiunilor de mediu.
Citește și:
Proiectul USR “DNA-ul pădurilor”, votat în Camera Deputaților. Stelian Ion “Sănătatea mediului este o temă cu adevărat majoră pentru societate”!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii