Doar două kilograme de făină şi nicio picătură de ulei Primăria Constanţa reia distribuţia alimentelor de la UE
Doar două kilograme de făină şi nicio picătură de ulei: Primăria Constanţa reia distribuţia alimentelor


Potrivit explicaţiilor Iuliei Zahariciuc, şef
serviciu al Direcţiei Asistenţă Persoane Vârstnice şi Nevoiaşe,
la nivelul municipiului Constanţa, din totalul de 19.800 de beneficiari
ai ajutoarelor comunitare, mai au de primit alimente 9.422. Aceştia nu
vor primi însă ulei, care nu va mai fi distribuit deloc, iar din cele
13 kilograme de făină care figurau în program, fiecare beneficiar va
primi doar două.
La nivelul judeţului Constanţa, în programul „Planul anual european de furnizare ajutoare alimentare (PEAD 2012)" sunt incluşi 66.500 de beneficiari. 2012 a fost al cincilea an în care, în judeţul Constanţa, a fost implementat programul de distribuţie a ajutoarelor de la UE.
Pentru că în judeţul Constanţa nu a fost distribuită toată cantitatea de alimente de la UE, Consiliul Judeţean cheamă în instanţă APIA Bucureşti, instituţia care a întreţinut relaţia contractuală cu furnizorul de alimente. Aşa cum a declarat Cristian Hagea, inspector în cadrul Direcţiei de Control din cadrul CJC, Consiliul va trimite APIA Bucureşti şi o adresă prin care solicită explicaţii privind distribuirea deficitară a alimentelor.
În ceea ce priveşte distribuirea care începe luni, aceasta se va face în trei puncte ale municipiului Constanţa: în Tomis 2, pe bulevardul Mircea cel Bătrân numărul 152, în zona Trocadero, pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu şi la clubul persoanelor cu handicap din Tomis 3. Acţiunea are loc de luni până sâmbătă, între 08.00 şi 16.00.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp