Edilul Dumitru Jeanu a semnat astăzi certificatul prin care se confirmă rezultatul alegerilor din Costinești
Edilul Dumitru Jeanu a semnat astăzi certificatul prin care se confirmă rezultatul alegerilor din Costinești
11 Jul, 2024 15:28
ZIUA de Constanta
909
Marime text
Dumitru (Dorin) Jeanu a semnat astăzi certificatul prin care se confirmă rezultatul alegerilor din Costinești.
Într-o postare pe pagina sa de pe o rețea socială, primarul reales din Costinești a mulțumit tuturor celor care și-au exprimat dreptul la vot, indiferent că au votat cu el sau cu contracandidații săi.
„Diferența mică de voturi prin care am câștigat alegerile reprezintă un mesaj serios pentru mine. Voi încerca, în acest al doilea mandat pe care mi l-ați oferit, să fiu un primar mai bun decât am fost în ultimii patru ani și să rezolv problemele care v-au nemulțumit. De asemenea, vreau să mulțumesc presei și în special celei din Constanța, care m-a sprijinit, necondiționat. I-am simțit pe jurnaliști implicați, dornici să corecteze frauda din prima parte a alegerilor, iar pentru asta nu pot decât să mă înclin în fața lor.
Acum e timpul să uităm de politică și să încercăm, în următorii patru ani, să ne dăm mâna, cu toții și să facem din Costinești localitatea în care să fiți mândri că trăiți", a scris Dumitru Jeanu.
Vă reamintim, potrivit rezultatelor finale din 7 iulie a.c, la alegerile pentru primar de la Costinești, din cele 2.026 de voturi exprimate în cele două secții din comuna Costinești în cadrul scrutinului, Dumitru Jeanu (PSD) a primit în cele două secții un număr de 1020 de voturi, Gheorghe Mechenici (PNL) - 1008 voturi, Călin Mugurel Radu (AUR) - 64 de voturi. 12 voturi din ambele secții de votare sunt nule.
Citește și:
#Alegeri Costinești: Un bărbat a fost prins după ce și-a fotografiat buletinul de vot. Incidentul s-a petrecut în secția de votare 416. Poliția Costinești a preluat cercetările în acest caz!
Alegeri CostineștiCum s-a desfășurat procesul de votare la secția 417 din Schitu (GALERIE FOTO+VIDEO)
Alegeri CostineștiCâți locuitori din comuna Costinești au votat până la ora 17.30 pentru alegerea primarului
#Alegeri CostineștiAu votat jumătate din locuitorii localității din județul Constanța!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii