Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:37 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eforie a obtinut banii pentru reabilitarea termica a 120 de apartamente

ro

04 Jun, 2009 02:44 1033 Marime text
eforie.jpgOraşul Eforie a fost inclus pe lista beneficiarilor programului de reabilitare termică a locuinţelor, derulat de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei. 

Solicitările înaintate de Primăria Eforie au fost încununate de succes, oraşul obţinând, luna trecută, fonduri guvernamentale în valoare de aproximativ 850.000 lei - suma necesară demarării primei etape a programului local. 

Finanţarea pentru programul naţional de izolare termică a locuinţelor este asigurată, în proporţie de 50%, de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Primăria oraşului Eforie, în calitate de coordonator local, contribuie cu 30%, iar asociaţiile de proprietari, cu 20%.

În prima etapă a programului local, ce se va derula în cursul acestui an, au fost aprobate pentru reabilitare un număr de cinci blocuri, respectiv 120 de apartamente, dintre care 40 din Eforie Sud şi 80 apartamente din Eforie Nord. De precizat că au prioritate în includerea în programul de reabilitare termică toate construcţiile cu grad avansat de uzură a instalaţiilor şi faţadelor. De asemenea, se ia în calcul şi vechimea construcţiilor, precum şi posibilitatea grupării lor în proiecte tip, în vederea reducerii costurilor de proiectare şi audit energetic. Două dintre principalele avantaje ale reabilitării termice sunt reducerea costurilor la plata facturilor de întreţinere pentru încălzire şi îmbunătăţirea aspectului urbanistic al oraşului.  

Cele 120 de apartamente incluse în graficul de lucrări pentru anul 2009 reprezintă un 25% din numărul total al locuinţelor din Eforie cuprinse în programul de reabilitare energetică. Urmează ca, în viitor, programul să se extindă la toate blocurile din oraş. „Programul de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe urmăreşte creşterea performanţei energetice a clădirilor, reducerea facturilor de energie termică, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi îmbunătăţirea aspectului clădirilor şi al localităţii. Autoritatea locală este interesată să atragă fonduri guvernamentale, cu o contribuţie cât mai redusă din partea asociaţiilor de proprietari, în cazul de faţă în proporţie de 20%", a declarat primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii