Europarlamentarul PD-L Manole, fost presedinte al FSN Constanta
Europarlamentarul PD-L Manole, fost presedinte al FSN ConstantaPrintre propunerile avansate şi susţinute de organizaţia judeţeană a PD-L Constanţa pentru alegerile pentru Parlamentul European se află şi actualul europarlamentar Adrian Manole. Acesta a ajuns în fostul Partid Democrat, actualul Partid Democrat Liberal, în urma scindării Frontului Salvării Naţional în PDSR şi PD.
Favoritul filialei şi al conducerii PD-L Constanţa este fostul director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Adrian Manole, ajuns de curând la Bruxelles. Puţini ştiu însă că europarlamentarul PD-L a mai trăit experienţa de parlamentar, ca deputat în Parlamentul României. Ca membru al Frontului Salvării Naţionale (FSN), Adrian Manole a candidat pe listele acestei formaţiuni şi a obţinut un mandat de deputat în vara anului 1990. În data de 18 iunie 1990, el a fost validat ca deputat de Constanţa din partea FSN şi a activat în cadrul Comisiei pentru industrie şi servicii. Activitatea sa parlamentară a fost de numai trei luni. În data de 27 septembrie 1990, Adrian Manole a demisionat, Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 24/1990, publicată în Monitorul Oficial nr. 109 din 28 septembrie 1990, confirmând gestul său. „Am fost membru al FSN din 1990 până în 1993, când Frontul Salvării Naţionale s-a scindat în PDSR (n.r. actualul PSD) şi PD (n.r. actual PD-L)", ne-a declarat Adrian Manole. El a confirmat că, în 1990, a deţinut şi funcţia de preşedinte pe municipiul Constanţa al FSN, transformat ulterior în CPUN. „Am fost preşedinte la municipiu până în mai 1990, dacă nu mă înşel, când s-a desfiinţat CPUN-ul", a adăugat Manole. Referitor la demisia sa din Parlamentul României, europarlamentarul PD-L a explicat că renunţarea la mandatul de deputat a fost generată de numirea sa ca primar al municipiului Constanţa. „La vremea respectivă, primarii erau numiţi, primele alegeri fiind organizate abia în 1992. Eu am fost numit primar al municipiului Constanţa, funcţie pe care am deţinut-o din august 1990 până în septembrie 1991", a menţionat europarlamentarul PD-L, Adrian Manole.
Altfel spus, perioada petrecută în FSN a avut efecte benefice pentru el, evoluţia sa rapidă şi funcţiile politice şi administrative deţinute fiind o dovadă elocventă. Cât priveşte amintirile sale din perioada FSN-istă, modul în care oamenii erau promovaţi în diverse posturi sau disensiunile ce au condus mai târziu la fragmentarea formaţiunii, europarlamentarul PD-L a evitat să ne relateze. Manole s-a scuzat că trebuie să intre în şedinţa de comisie la Parlamentul European şi n-are timpul necesar să discute pe aceste subiecte.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- un constantean 18 Mar, 2009 08:27 are treaba baiatul asta cu politica si cu pd-l cum are magarul cu fata mare